Creşterea dobânzilor a adus câştiguri impresionante băncilor. În nouă luni profiturile sunt mai mari decât în tot anul 2017

0
125
banca-transilvania

Creşterea dobânzilor a adus afaceri record pentru şase bănci din România.

Conform datelor afişate de Banca Naţională a României (BNR), cele 35 de bănci din România au obţinut un profit net cumulat de aproape 5,88 miliarde de lei, în primele nouă luni ale acestui an, valoare necompensată cu pierderile, o creştere cu 42%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Din acest total, 81%, respectiv 4,77 miliarde de lei, l-au adunat primele şase bănci din piaţă, ca pondere a activelor.

Pe primele trei locuri se află:

1.Banca Transilvania,

2.BCR,

3.BRD.

Acestea au înregistrat un randament mediu al capitalurilor de peste 21% la jumătatea anului – cea mai ridicată profitabilitate, de trei ori peste media Uniunii Europene, potrivit datelor Autorităţii Bancare Europene (ABE).

Următoarele trei poziţii sunt ocupate de UniCredit, pe locul patru, Raiffeisen pe locul cinci, în timp ce ING Bank se află pe locul şase.

Potrivit datelor Băncii Centrale, valoarea activelor sistemului bancar românesc a crescut, în aceeaşi perioadă, cu 9,5%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 4% faţă de finele anului trecut, cu 3,1%, comparativ cu finele primului semestru, şi cu 2,4%, comparativ cu mijlocul acestui an, până la aproape 445,2 miliarde de lei.

La 30 septembrie 2018, faţă de aceeaşi dată a anului trecut,rentabilitatea activelor (indicatorul ROA) era de 1,76%, cu 40 de puncte procentuale de bază peste cea de la aceeaşi dată a anului trecut, iar rentabilitatea capitalurilor proprii (indicatorul ROE) era la 16,35%, o creştere cu 3,45 puncte procentuale.

Indicatorul de solvabilitate a rămas în jurul nivelului de 20%, la finele primelor nouă luni ale acestui an, coborând la 19,97%, de la 20,07% la finele primelor şase, şi urcând de la 18,98% la aceeaşi dată a anului trecut. Acest nivel este mult peste cel impus de normele europene, care este de 8%, ceea ce arată că băncile din ţara noastră mai au mult spaţiu pentru a creşte creditarea.

Rata rentabilităţii activităţii de bază a crescut cu 7,13 puncte procentuale, de la an la an, şi cu 9,56 puncte procentuale, faţă de trimestrul anterior, până la 188,33%.

Sistemul bancar din România a consemnat un profit net cumulat de 1,77 miliarde de lei, în primul trimestru al acestui an, şi de 3,6 miliarde de lei pentru primele şase luni.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ