Banca Românească şi-a găsit cumpărător

0
1417

National Bank of Greece (NBG), al doilea grup bancar elen, va vinde mai multe active în Balcani, inclusiv operaţiunile din România, a anunţat marţi directorul general Leonidas Fragiadakis într-un interviu acordat Reuters.

Vânzarea subsidiarelor NBG face parte din planul Comisiei Europene de restructurare a principalelor bănci elene, ce vizează majorarea capitalului şi reducerea prezenţei lor peste hotare.

„Suntem foarte aproape de anunţarea unui cumpărător pentru Banca Românească (subsidiara NBG din România). Vânzarea va fi finalizată în următoarele luni şi va majora capitalul şi nivelul lichidităţilor grupului”, a afirmat Leonidas Fragiadakis, adăugând că tranzacţia este consiliată de Credit Suisse.

Pe lângă achiziţionarea băncii, cumpărătorul va rambursa şi un împrumut de 550 de milioane de euro pe care Banca Românească l-a luat de la NBG, ceea ce va majora nivelul lichidităţilor grupului.

Pe lângă subsidiara din România, Fragiadakis a explicat că NBG va vinde şi operaţiunile mai mici din Serbia, Albania şi Cipru.

„Peste 90% din restructurarea NBG a fost finalizată. Procesele de vânzare a subsidiarelor sunt în derulare”, a precizat directorul general al băncii elene.

La începutul acestui an, NBG a vândut o participaţie de 99,1% la subsidiara sa din Bulgaria – United Bulgarian Bank (UBB) – şi la divizia de leasing – Interlease EAD – către grupul bancar belgian KBC, pentru 610 milioane de euro. De asemenea, în luna iunie a anului trecut NBG şi-a vândut divizia din Turcia, Finansbank, către Qatar National Bank pentru 2,7 miliarde de euro. Totodată, au fost vândute divizia de private equity NBGI, complexul hotelier Astir Palace şi subsidiara din Africa de Sud. Toate aceste tranzacţii au majorat indicele de adecvare a capitalului Tier-1 cu 750 puncte de bază, iar NBG va trece fără probleme viitoarele teste de stres din Europa, a declarat Fragiadakis.

Acesta a adăugat că banca se va concentra pe piaţa internă pentru a ajuta la redresarea economiei.

Săptămâna trecută, compania olandeză de asigurări EXIN a anunţat achiziţionarea unei participaţii de 75% în divizia de asigurări a National Bank of Greece (NBG), pentru 718 milioane de euro.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ