Bani pierduți pe drumuri, DNA face verificări

0
1417
dna
Statul pierde anual sume uriaşe pentru că CNADNR nu încasează toate taxele de utilizare a căilor de acces la drumurile naţionale sau europene. Firmele sau instituţiile ar trebui să plătească anual o taxă, numai că nu toată lumea o face. Doar în Oltenia, pierderea este de aproximativ 600.000 de euro pe an. Neregulile au fost semnalate de angajaţii Direcţiei Regionale de Drumuri Craiova, iar procurorii DNA şi Curtea de Conturi fac verificări.

Potrivit legii, o persoană care are un depozit în apropiere de drumul european 65 trebuie să încheie un contract cu CNADNR ca să aibă ieşire directă către şosea. Numai că asta înseamnă costuri de mii de euro pentru proiectarea, construirea unei căi de acces, plus o taxă anuală.

Peste două mii de amplasamente neautorizate

Legea este în vigoare din 1997. Timp de 16 ani, însă, în Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea şi Mehedinţi, nimeni nu a ţinut evidenţa firmelor care au acces la o şosea naţională sau europeană. Abia în 2013, o comisie a CNADNR a început să facă verificări, adică să vadă instituţiile şi firmele care îşi desfăşoară activitatea lângă astfel de drumuri.Claudiu Ţuțulan, membru al comisiei de inventariere, DRDP: „Am găsit un număr de două mii şi ceva de amplasamente care nu erau autorizate. Deci, nu se încasa niciun ban la bugetul de stat.”

Pierderea anuală de 600.000 de euro

Anul trecut, membrii comisiei de inventariere au reclamat neregulile la DNA. Procurorii au început o anchetă şi au cerut o nouă inventariere la CNADNR.Catalin Homor – director CNADNR: „Rezultatele le avem în companie. Acel control a fost extins la nivel naţional. Datele sunt culese deja, sunt în prelucrare. Vom avea o imagine foarte clară până la sfârşitul anului în ceea ce priveşte aceste lucruri.”Pierderea anuală estimată este de aproximativ 600.000 de euro doar la nivelul direcţiei din Craiova. Şeful CNADNR susţine că există şi o anchetă administrativă internă care va stabili cine răspunde pentru neaplicarea acestei legi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here