Banca Transilvania lansează aplicația de shopping STAR. Card pentru clienții care au card de cumpărături STAR, emis de BT

0
1943

Banca Transilvania lansează astăzi aplicația de shopping STAR.card pentru clienții care au card de cumpărături STAR emis de BT. Aplicația oferă informații despre ofertele comercianților care fac parte din programul de loialitate STAR al băncii, dar şi exclusivități. Aceasta poate fi descărcată din App Store sau din Google Play Store.

Aplicația STAR.card cuprinde:

  • Ofertele partenerilor programului STAR;
  • Oferte exclusive de la partenerii STAR sau comunicate cu prioritate clienților BT care folosesc aplicația;
  • Detalii despre partenerii programului STAR, inclusiv care este cel mai apropiat comerciant în momentul folosirii aplicației;
  • Liste de cumpărături care pot fi completate împreună cu familia sau cu prietenii.

Programul de loialitate STAR al Băncii Transilvania înseamnă:

  • Cumpărături câştigătoare datorită beneficiilor aduse clienților de cardurile STAR: puncte de loialitate STAR care pot fi folosite ulterior la alte cumpărături, respectiv posibilitatea de a face shopping în rate fără dobândă;
  • Carduri STAR emise de BT: Forte, Gold, Platinum, Forte pentru Medici, Business Silver şi Business Gold. Pentru un card STAR se poate aplica online, pe siteul băncii sau în oricare dintre sediile BT.
  • 000 de comercianți parteneri, din domenii dintre cele mai diverse;
  • Aplicația STAR.card, lansată astăzi.

Banca Transilvania este unul dintre cei mai mari emitenți de carduri de credit din România, cu peste 33o.000 de carduri în portofoliu.

BT a fost desemnată Banca Anului în Piața Cardurilor datorită rezultatelor obținute în 2016, față de 2015: 25% creştere a numărului de POS-uri; 24% creştere a numărului total de tranzacții realizate cu cardurile BT; 23% creştere a numărului de contracte de acceptare a cardurilor la comercianți, respectiv aproape 20% creştere a valorii totale a tranzacțiilor cu cardurile proprii. Titlul a fost primit recent în cadrul Galei NOCASH, organizată în Bucureşti.

Povestea STAR, care a început acum şase ani, poate fi urmărită pe Blogul BT.

Banca Transilvania | Marketing & Comunicare

Despre Banca Transilvania:

Banca Transilvania este a doua bancă din România, în funcţie de active. Activitatea sa este organizată pe trei linii principale de business: Corporate, IMM şi Retail. BT are peste 7.000 de angajaţi, 550 de sedii şi 2,2 milioane de clienţi. Strategia băncii este susţinută de acţionari internaţionali, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi IFC – Banca Mondială.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here