In plus, potrivit Raportului asupra stabilităţii financiare, împrumutul trebuie acordat în condiţiile unui grad de îndatorare sustenabil, iar locuinţa să se încadreze într-o valoare reglementată.
Raportul menţionează că programul “Prima Casă” s-a îndepărtat de la scopul său de program social, în condiţiile în care perioada de restrângere a accesului la finanţare ca urmare a crizei economice s-a încheiat şi costurile de finanţare sunt în prezent la niveluri suportabile la creditele ipotecare standard ale băncilor, creditele “Prima Casă” sunt acordate şi persoanelor cu venit ridicat (circa 35% dintre debitori au salarii nete de peste 4.000 de lei) şi debitorii cu venituri mai reduse tind să fie supra-îndatoraţi. În plus, programul nu prevede limite privind valoarea maximă a locuinţei achiziţionate sau obligativitatea ca imobilul să fie locuinţă permanentă.
Volumul de credite “Prima Casă” se menţine majoritar, atât la nivelul de stoc, cumulând 62,5% din creditul ipotecar (septembrie 2017), dar şi ca pondere în volumul de credit nou acordat în prima parte a anului în curs (circa 65%).