Banca Națională a României (BNR) estimează o inflație de 0,2%, la finalul lunii martie, cu un interval de incertitudine de 0,5% în sus sau în jos, reiese din datele instituției

0
1718
bnr

Pentru finalul lunii iunie, Banca Centrală a prognozat 0,6%, cu un interval de +/—0,9%, în timp ce în cel de-al treilea trimestru este vorba de 1,3% (+/-1,2%).

Într-o conferință de presă, cu ocazia prezentării Raportului trimestrial asupra inflației, guvernatorul Băncii Centrale, Mugur Isărescu a anunțat ca BNR a revizuit în jos prognoza de inflație pentru finalul acestui an  cu 0,4 puncte procentuale, la 1,7%,

Pentru sfârșitul anului viitor, BNR estimează o rată a inflației de 3,4%, cu 0,2 puncte procentuale peste prognoza precedentă, ținta fiind de 2,5%, +/—1 punct procentual.

Potrivit guvernatorului, rata anuală a inflației s-a menținut relativ stabilă pe parcursul trimestrului 4 din 2016.

“Cotațiile materiilor prime își consolidează trendul ascendent. Tendința se continuă și în prezent, dar parcă nu atât de accentuat”, a spus Isărescu, precizând, de asemenea, că prețul combustibililor a revenit ca dinamică în teritoriul pozitiv.

El a mai arătat că cererea pentru credite a rămas robustă pe partea de lei, dar a constatat o atenuare care pare a fi în corelație cu “derularea neuniformă a programului Prima Casă”.

Instituția a anunțat prin intermediul unui comunicat de presă, că rata anuală a inflației ar putea reveni în teritoriu pozitiv în primul trimestru din acest an, pe fondul epuizării impactului reducerii TVA la 20%.

“Scenariul de bază al prognozei reconfirmă perspectiva revenirii ratei anuale a inflației în teritoriu pozitiv în primul trimestru al anului 2017, pe fondul epuizării impactului reducerii la 20% a cotei standard a TVA.

Palierul pe care rata anuală prognozată a inflației se poziționează este, însă, mai scăzut, iar creșterea ei ulterioară este relativ mai lentă, în principal ca urmare a noilor șocuri dezinflaționiste pe partea ofertei survenite în intervalul noiembrie 2016 — februarie 2017.

Acestea constau în scăderea tarifelor polițelor RCA și eliminarea taxelor nefiscale, ale căror efecte se alătură celor exercitate de reducerea la 19% a cotei standard a TVA și de eliminarea supra-accizei la carburanți începând cu 1 ianuarie 2017″, se arată în comunicat.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here