Avison Young deschide birou în București

0
2336

Firma canadiană cu cea mai rapidă dezvoltare din lume în sectorul de commercial real estate services deschide primul birou în România;

David Canta devine Managing Director, echipa de patru membri se alătură

București, 15 mai 2017 Mark E. Rose, Președinte și CEO al Avison Young, firma canadiană cu cea mai rapidă dezvoltare din lume în sectorul de commercial real estate services, anunță astăzi deschiderea unui nou birou în București, România.

Noul birou este primul birou Avison Young din România, al zecelea birou în Europa și al 80-lea la nivel mondial, reprezentând un nou pas în demersul de expansiune și creștere al firmei.

În ultimii opt ani și jumătate, Avison Young s-a dezvoltat rapid, crescând de la 11 la 80 de birouri în 72 de piețe și de la 300 la peste 2.400 de consultanți prezenți în Canada, Statele Unite ale Americii, Mexic și Europa.

Biroul din București va fi condus începând de astăzi de David Canta din poziția de Managing Director. El va avea ca și mandat dezvoltarea și creșterea prezenței Avison Young în România, deservirea clienților existenți și noi, precum și managementul operațional al firmei. Canta și-a început cariera în real estate ca broker la CBRE București, ulterior a co-fondat firma imobiliară de brokeraj Momentum Consulting unde a fost până de curând Director Asociat.

Alături de el se vor alătura echipei Avison Young de la Momentum Consulting și: Gabriel Munteanu, Director of Valuation & Advisory; Alina Mocanu, Senior Associate; și Emanuel Românu, Associate. În rolul său, Munteanu va coordona activitățile de evaluări din România, în timp ce Mocanu și Românu se vor concentra pe sectorul închirierilor de birouri.

“Biroul din București constituie o nouă etapă în strategia noastră de expansiune în Europa,’’ a declarat Rose. “Suntem bucuroși să deschidem primul nostru birou în România și cu această ocazie biroul cu numărul 80 la nivel global. De asemenea, suntem încântați să îl avem alături pe David Canta, un profesionist foarte apreciat în domeniu, care va conduce programul de expansiune în București. El, împreună cu echipa, a derulat proiecte de consultanță în sectorul industrial și de birouri. De experiența și expertiza lor vor beneficia deopotrivă clienții noștri dar și compania, în timp ce continuăm dezvoltarea și acoperirea acestei piețe atât de dinamice a Bucureștiului. Suntem nespus de bucuroși să îi avem alături pe David, Gabriel, Alina și Emanuel.’’

Rose continuă: “Credem că Bucureștiul este o piață subdeservită, care oferă un mare potențial pentru noi investiții locale, naționale și internaționale. Bucureștiul, cu o forță de muncă tânără și educată, este o poartă spre Europa Centrală și de Est și se aliniază bine cu alte operațiuni pe care le avem în Europa. Noul birou din București ne va spori abilitatea de a facilita tranzacții pe mai multe piețe de ambele părți ale Atlanticului.’’

Canta este specializat pe tranzacții de reprezentare a proprietarilor și a chiriașilor în sectorul industrial și de birouri. El a deservit o varietate mare de clienți, de la proprietari de spații de birouri și spații industriale la antreprenori și corporații. Pe parcursul carierei a intermediat tranzacții de leasing cu o valoare totală de peste 100 milioane de euro pentru companii din sectorului bunurilor de larg consum (FMCG) precum și din IT, publicitate, sectorul serviciilor financiare, outsourcing și logistică.

La Avison Young, Canta va lucra direct cu Hiren Thakar, Principal și Senior Vice-President of Corporate Strategy.

“Am fost impresionați de profesionalismul cu care David răspunde și vine în întâmpinarea nevoilor clienților săi,’’ a declarat Thakar. “Este un lider tânăr în industrie, în plină ascensiune și cu o maturitate atipică vârstei sale. David se potrivește bine cu valorile noastre organizaționale centrate pe client și deja lucrăm împreună pe diverse proiecte. David și echipa lui au acumulat experiență în proiecte pentru clienți internaționali și au avut mandate îndeplinite cu succes pe tot teritoriul României și în diverse țări din Europa. El va continua să-și mărească echipa de la Avison Young în viitorul apropiat. România este o țară stabilă cu o dezvoltare rapidă în Uniunea Europeană care a devenit o destinație importantă pentru outsourcing și are o industrie în creștere.’’

Noul birou Avison Young din București este amplasat în zona de nord a capitalei la etajul 2 al clădirii GlobalWorth Plaza de pe Strada Pipera nr. 42, Sectorul 2.

“Suntem încântați să ne alăturăm familiei Avison Young și astfel să facem parte din firma cu cea mai rapidă dezvoltare din lume în sectorul de commercial real estate services,” a declarat Canta. “Cultura antreprenorială și colaborativă a firmei Avison Young rezonează cu maniera în care noi facem afaceri în România. Cred că vom reuși să deservim mai bine clienții noștri accesând resursele globale ale Avison Young și sunt nerăbdător să lucrez cu noii mei colegi din Europa și America de Nord.”

București este capitala României și cel mai mare oraș al țării cu o populație de peste 2.2 milioane de locuitori. Sectoarele strategice din regiune includ: IT&C, industria auto și aerospațială, media și energie. O forță de muncă foarte bine calificată cu salarii relativ mici face din România o destinație atractivă pentru outsourcing de servicii și producție. Mai multe companii internaționale de tehnologie și-au deschis birouri în București precum: Oracle, HP, IBM și Microsoft.
Contextul economic general are un impact pozitiv pentru toate clasele de active din sectorul imobiliar poziționând România ca una dintre cele mai dinamice piețe imobiliare din regiunea centrală și est europeană.

Anunțul de astăzi vine la scurt timp după ce Avison Young a achiziționat, doar anul acesta, două companii americane: Hunter & Associates din Raleigh, Carolina de Nord pe 20 martie și Cresa NJ-North/Central din Rutherford, New Jersey în data de 6 martie.

***
Biografii
David Canta
David Canta a fost până de curând director asociat și co-fondator al firmei Momentum Consulting din București cu activitate în domeniul consultanței imobiliare. Canta s-a concentrat pe reprezentarea proprietarilor și chiriașilor de pe piața de birouri și proprietăți industriale. Pe parcursul carierei a intermediat tranzacții de leasing cu o valoare totală de peste 100 milioane de euro pentru companii din sectorului bunurilor de larg consum (FMCG) precum și din IT, publicitate, sectorul serviciilor financiare, outsourcing și logistică.
Canta și-a început cariera în real estate ca broker la CBRE București, ulterior a co-fondat firma imobiliară de brokeraj Momentum Consulting unde fost până de curând Director Asociat. El deține o diplomă în Administrarea Afacerilor de la Griffiths School of Management, de unde a absolvit ca șef de promoție.

Gabriel Munteanu
Gabriel Munteanu este Evaluator Acreditat ANEVAR și membru al Royal Institution of Chartered Surveyors (RICS). Pe parcursul carierei sale de 16 ani în industrie a deținut mai multe poziții printre care cea de Șef al Departamentului de Evaluări la Cushman & Wakefield și Evaluator Senior la Real Estate Advisory Group (REAG) din București.

Avison Young este firma canadiană cu cea mai rapidă dezvoltare din lume în sectorul de commercial real estate services. Cu sediul central în Toronto, Canada, Avison Young este o firmă colaborativă, globală, deținută și operată de directorii ei. Compania fondată în 1978 cuprinde 2.400 de profesioniști care lucrează în 80 de birouri, și oferă proprietarilor și chiriașilor servicii de consultață în: investiții imobiliare, tranzacții de leasing, finanțări și împrumuturi ipotecare pentru proprietăți hoteliere, de birouri, retail, industriale și rezidențiale.

-final-

Pentru informații suplimentare, comentarii sau fotografii:

Sherry Quan, Principal, Global Director of Communications & Media Relations,
Avison Young: 604.647.5098; cell: 604.726.0959

Mark Rose, Chair and CEO, Avison Young: 416.673.4028

David Canta, Principal of Bucharest operations and Managing Director, Bucharest, Avison Young: +40 727 737 894

Daniel A. Bujorean, Media Relations, Bucharest, +40 755978866

Biroul Avison Young București se află la adresa: GlobalWorth Plaza, Șoseaua Pipera nr. 42, etajul 2, Sector 2, București

www.avisonyoung.com

Avison Young a câștigat premiul ‘Compania canadiană cu cel mai bun management’ în 2011 și s-a recalificat în 2017 pentru menținerea statutului de companie cu cel mai bun standard de management  – Best Managed Gold Standard

Urmărește Avison Young pe Twitter:
Pentru știri din industrie, comunicate și rapoarte: www.twitter.com/avisonyoung
Pentru listele și tranzacțiile Avison Young: www.twitter.com/AYListingsDeals

Urmărește Blogul Avison Young: http://blog.avisonyoung.com

Urmărește Avison Young pe LinkedIn: http://www.linkedin.com/company/avison-young-commercial-real-estate

Urmărește Avison Young pe YouTube: www.youtube.com/user/AvisonYoungRE

Urmărește Avison Young pe Instagram: www.instagram.com/avison_young_global

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here