AVERTISMENT al experților! România intră în criză

0
1128

Datoria publică a României se apropie de limita unui risc de recesiune, avertizează Consiliul Fiscal, în timp ce investițiile statului s-au întors la nivelul celor de dinaintea aderării la Uniunea Europeană.

Deși în prezent România are avantajul fondurilor europene, statul nu reușește atragerea lor și cheltuiește mult cu plata salariilor, mai avertizează Consiliul Fiscal.

Președintele Consiliului Fiscal, Ionuț Dumitru, avertizează că sunt șanse mari ca datoria publică a țării, în continuă creștere, să devină un factor negativ pentru creșterea economică.

Potrivit datelor oficiale, datoria externă a crescut cu 634 de milioane de euro, în primele nouă luni ale acestui an.

„Pentru ţările dezvoltate, studiile arată undeva în jur de 85-90% din PIB prag peste care datoria publică are impact negativ asupra creşterii economice. Pentru ţările emergente, acest prag este mult mai jos, unii autori arată 35-40%, alţii 30-60%. Pentru România, BNR are o estimare de 40-45%, ca fiind un prag peste care probabilitatea de recesiune creşte foarte tare. Suntem din păcate foarte aproape de acest prag. Dacă ne uităm la cum a evoluat datoria publică în România, ea a crescut foarte mult în perioada crizei, cum era absolut inevitabil. Factura de salarii şi bunuri şi servicii, ele trebuie raţionalizate. Din ce în ce mai multe pensii speciale, ceea ce nu e deloc normal şi echitabil. Suntem practic cu investiţiile publice la nivelul la care eram înainte de aderarea la UE, ca şi cum nu am avea fonduri europene alocate.”, avertizează Ionuț Dumitru.

*Datoria publică externă: +634 milioane de euro

ianuarie – septembrie 2017: 93,2 miliarde de euro

ianuarie – septembrie 2018: 97,9 miliarde de euro

*Cheltuielile cu salariile bugetarilor: +25,3%

ianuarie-septembrie 2017: 50,4 miliarde de lei

ianuarie-septembrie 2018: 63,2 miliarde de lei

*Evoluţia investiţiilor publice

2004 şi 2005: 2,8% din PIB

estimare 2018: 2,8% din PIB

*Pensiile speciale: 150.000 de beneficiari (în 2017), potrivit digi24.ro.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here