Austria unveils plan to cut benefits for immigrants

0
2853
Legea spune că toți cetățenii statelor Uniunii Europene care se stabilesc în alte state ale – aceleiași, Uniuni Europene vor fi tratați egal (EU rules on freedom of establishment require all member states’ citizens to be treated equally.) – dar acest plan al dreptei – la putere acum în Austria – are mai puțin de-a face cu beneficiile emigranților și este – în esența, revolta continuă din anii ’90 încoace a Europei de vest împotriva dezechilibrului social produs de exodul populației Europei de est după eliberarea din închisorile fără gratii al fostelor state comuniste.
O situație pe care Civilizația Europeană nu o poate rezolva nicicum pentru simplul motiv că această populație west-Europeană nu este dispusă să plătească prețul re-integrării statelor din estul Europei – pe bună dreptate, populația nu este dispusă să-și împartă avuția acumulată în decenii de muncă cu noii veniți care încep să consume din fondurile de pensii și subsidii înainte de-a produce primul Euro – și sunt zeci și sute de mii care tot vin și vin și nu se mai opresc din cerut, sau mai bine zis, din cerșitul drepturilor-egale la existență!!!  Brexitul are mult, foarte mult de-a face cu acest exod de cerșetori ai Europei de est – unde polonezii și românii se află pe primele două locuri, de exemplu – dar în egală măsură, cred eu, cu inabilitatea Parlamentului European de-a conduce lăsând Germania și Franța să înlocuiască conducerea Uniunii – lucru inacceptabil pentru bătrâna coroană – lucru de asemenea pe bună dreptate, doar Churchill n-a condus și câștigat lupta împotriva Germaniei (naziste) pentru a se substitui acum ordinii germane în Europa!!  (totuși Germania până la urmă, este aceeași Germanie care-a început două din două războaie mondiale până acum și care dacă nu este strunită și este lăsată din nou liberă la înarmare își poate asuma încă o încercare, de această dată sub pseudonimul de NATO sau de Unuine Europeană).
In context, am citit ieri o știre despre problema italiană a Uniunii Europene – se pare că această Uniune are mereu o nouă problemă de Uniune dinspre anii ’90 încoace – unde tânărul nominalizat fost-PM era sub semnul întrebării-cheie – pentru presa italiană și mentalitatea de turmă a acestei Unuiuni Europene – se punea întrebarea cum putea să apără acest tânăr PM la discuții cu Merkel și Macron?!  By all means ludicrous – a patra putere economică a UE – la bella Italia, este îngrijorată de stăpânii de drept ai aceste uniuni.  Îi recunoaște!  Nu, nimeni – nimeni nici măcar nu a pomenit de Parlamentul European sau de președintele UE – nimeni, toată lumea se întreba de relația cu Germania și Franța.  Cu mulți – foarte mulți, ani în urmă, cineva îmi spunea că prostia și cei care-o profesează își merită soarta, că proștii trebuie lăsați pe drum.
Cred că faimoasa uniune între cei șmecheri și cei proști se apropie rapid de acest adevăr prin suferința noilor veniți după ’90 care sunt acum lăsați pe drum – și care, la fel pe vremea când “popoarele” au votat comunismul după război, de această dată – aceleași popoare au intrat cu căciula-n mână în uniunea în care au fost invitați și-au avut șansa egalității dacă ar fi știut asta, dacă ar fi îndrăznit să creadă asta – dar se pare că ori n-au văzut, ori n-au înțeles, ori n-au știut mai bine de-atât – sau poate câte-un pic din fiecare – deși la vorbe nu-i întrece nimeni…

I saw this on the BBC News App and thought you should see it:

Austria unveils plan to cut benefits for immigrants

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here