Simplele conversații prin SMS sau WhatsApp nu pot constitui probe dacă împrumutatul refuză să vă dea banii înapoi !
”În fapt, reclamantul MS a solicitat obligarea pârâtei MMG la plata sumei de 29.000 Euro reprezentând echivalentul a 128.206,1 lei (curs BNR 27.10.2014, 1 Euro=4.4209 lei), reprezentând debit restant înmânat cu titlu de împrumut de către reclamant și nerestituit până la formularea cererii de chemare în judecată, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente debitului, de la data introducerii cererii și până la data plății efective.
Ulterior, în ședința publică din data de 21.04.2015, reclamantul, prin apărător, a arătat că micșorează câtimea obiectului cererii de la suma de 29.000 Euro la suma de 24.000 Euro, arătând că pârâta a plătit suma de 5.000 Euro, depunând la dosar dovezi privind transferul de bani din 05.11.2014 și 23.12.2014.
Din susținerile reclamantului, se reține faptul că acesta a remis pârâtei suma de 29.000 Euro pentru a achiziționa o garsonieră în municipiul Tulcea , în timpul relației pe care acesta a avut-o cu pârâta în a doua jumătate a anului 2014, invocând sentimentele de afecțiune pe care le avea față de aceasta și situația familială a reclamantei.
În susținerea împrumutului de consumație acordat pârâtei, în valoare de 29.000 Euro, reclamantul a invocat conversațiile prin SMS si WhatsApp, purtate cu pârâta, și înscrisul de la pagina 9, depus doar în limba italiană, înscris ce prin care suma de 29.000 Euro a fost transferată în contul pârâtei, însă de către AT SRL, iar nu de către reclamant. Mai mult, nu se menționează cu ce titlu este transferată această sumă în contul pârâtei. În acest sens, se reține că reclamantul nu a făcut dovada faptului că ar fi angajat, acționar al firmei AT SRL. Se reține astfel că, nu prezintă garanții suficient de serioase pentru a face deplină credință în privința conținutului și a identității persoanei de la care acestea emană.
Deși s-a solicitat reclamantului să depună la dosar traducerea legalizată în limba română a tuturor înscrisurilor, având în vedere că, potrivit prevederilor art.18 C.proc.civ., procesul civil se desfășoară în limba română, acest înscris nu a fost depus și în limba română.
În acest context, pentru dovedirea împrumutului de consumație, era necesar ca reclamantul să dovedească prin alte mijloace de probă raportul juridic dintre părți, potrivit susținerilor sale, însă nu a procedat în acest sens, atașând doar conversațiile prin SMS si WhatsApp purtate cu pârâta, astfel de conversații nefiind admisibile în cauză, neexistând nici dovada concludentă că discuțiile au fost purtate între părțile din prezenta cauză.
Astfel, se reține că nu sunt aplicabile nici prevederile art.282 C.proc.civ. potrivit cărora:
„1. Când datele unui act juridic sunt redate pe un suport informatic, documentul care reproduce aceste date constituie instrumentul probator al actului, dacă este inteligibil și prezintă garanții suficient de serioase pentru a face deplină credință în privința conținutului acestuia și a identității persoanei de la care acesta emană.
- Pentru a aprecia calitatea documentului, instanța trebuie să țină seama de circumstanțele în care datele au fost înscrise și documentul care le-a reprodus.”
Una dintre criticile aduse ideii de admisibilitate a conversațiilor prin SMS si WhatsApp purtate cu pârâta, obținute fără autorizare, este că acestea aduc atingere vieții private. Pe de altă parte, se reține că există posibilitatea ca acestea să fie falsificate și, în consecință, nu pot beneficia de încredere deplină.
În drept, potrivit prevederilor art.2158 alin.1 și 2 C.civ.:
”1) Împrumutul de consumație este contractul prin care împrumutătorul remite împrumutatului o sumă de bani sau alte asemenea bunuri fungibile și consumptibile prin natura lor, iar împrumutatul se obligă să restituie după o anumită perioadă de timp aceeași sumă de bani sau cantitate de bunuri de aceeași natură și calitate.
2) Atunci când o persoană acordă un împrumut fără a o face cu titlu profesional, nu îi sunt aplicabile dispozițiile legale privind instituțiile de credit și instituțiile financiare nebancare.”
Însă, în cauză, nu a fost dovedită îndeplinirea condițiilor răspunderii civile, în raport de pârâta din prezenta cauză, astfel că cererea reclamantului nu este întemeiată.
Or, sarcina probei incumbă reclamantului, potrivit unui principiu de largă aplicare, iar în prezenta cauză nu există nici o dovadă din care să rezulte că pârâta ar fi comis o faptă ilicită, cerință necesară pentru angajarea răspunderii.
Față de aceste considerente, instanța va respinge acțiunea ca neîntemeiată. (Judecătoria Tulcea, Sentința civilă nr. 1520/2015,www.rolii.ro).
