Doar aproximativ 17% dintre locuințele din România sunt protejate printr-o asigurare facultativă, ceea ce înseamnă că aproape patru din cinci proprietăți nu au o astfel de poliță. Procentul este similar și în regiunea Nord-Vest, inclusiv în Maramureș, a declarat Valentin Ionescu, director în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
Datele au fost prezentate joi, la Baia Mare, în cadrul evenimentului „Acasă în siguranță” 2026, o campanie națională dedicată protejării locuințelor. Reprezentantul ASF a atras atenția că extinderea numărului de polițe nu poate fi singurul obiectiv al pieței. Criteriul esențial este protecția pe care clientul o primește efectiv în schimbul primei plătite.
O poliță de asigurare nu oferă automat acoperirea de care proprietarul are nevoie. Pentru ca protecția să fie reală, trebuie analizate riscurile incluse, excluderile, limitele și sublimitele de despăgubire, precum și valoarea sumei asigurate.
„Cea mai ieftină poliță nu este automat cea mai bună”, a subliniat Ionescu. Înainte de semnarea contractului, consumatorul ar trebui să știe ce riscuri sunt acoperite, ce situații sunt excluse, care este suma asigurată, ce pași trebuie urmați în cazul unei daune și în ce condiții poate primi despăgubirea.
Dauna, momentul în care polița este verificată în practică
Valoarea unui produs de asigurare este testată în momentul producerii unei daune. Atunci devin vizibile nu doar condițiile contractuale, ci și modul în care compania gestionează notificarea, evaluarea pagubei și comunicarea cu persoana afectată.
Potrivit oficialului ASF, experiența clientului în această etapă poate influența decisiv încrederea în întreaga piață. Aceasta se construiește în timp, dar poate fi pierdută rapid după o experiență negativă, mai ales dacă despăgubirea nu corespunde așteptărilor create la vânzarea poliței.
Din perspectiva supravegherii conduitei, autoritățile trebuie să urmărească mai mult decât existența formală a unui contract. Contează felul în care este conceput produsul, categoria de clienți căreia i se adresează, claritatea explicațiilor oferite și tratamentul aplicat consumatorului atunci când formulează o cerere de despăgubire sau o reclamație.
În acest mecanism, responsabilitățile sunt împărțite. Clientul trebuie să înțeleagă ce cumpără, distribuitorul trebuie să explice corect condițiile, asigurătorul trebuie să ofere produse cu utilitate reală, iar autoritățile trebuie să verifice dacă drepturile consumatorilor sunt respectate.
Digitalizarea poate accelera dosarul, nu poate înlocui transparența
Tehnologia poate simplifica notificarea și administrarea unei daune, însă nu rezolvă problema informării insuficiente. O procedură digitală mai rapidă nu compensează un contract ale cărui limite și excluderi nu sunt înțelese de client.
O cercetare realizată de EIOPA arată că 75% dintre consumatorii români intervievați considerau că digitalizarea facilitează procesul de daună, față de 63% la nivelul UE27. În rândul românilor care dețineau o astfel de asigurare, 83% au apreciat că produsul le oferă „value for money”.
Valentin Ionescu a precizat că acest procent reflectă percepția consumatorilor și nu reprezintă un calcul statistic al raportului dintre primele plătite și despăgubirile primite.
În practică, eficiența digitalizării depinde și de calitatea informațiilor disponibile. Consumatorul trebuie să poată afla ușor ce documente sunt necesare, care sunt termenele, cum se face evaluarea și în ce situații poate fi respinsă o cerere.
Protecția locuințelor rămâne insuficientă și la nivel european
Deficitul de protecție nu este o problemă exclusiv românească. În perioada 1980-2023, doar aproximativ un sfert dintre pierderile provocate de catastrofe naturale în Europa au fost acoperite prin asigurări, potrivit datelor invocate de reprezentantul ASF.
În acest context, prevenția și asigurarea trebuie privite împreună. Măsurile care reduc vulnerabilitatea unei locuințe pot limita amploarea pagubei, iar polița poate furniza resursele financiare necesare refacerii după un eveniment sever.
Piața ar trebui evaluată nu doar prin numărul contractelor încheiate sau prin volumul primelor colectate, ci și prin rezultatul obținut de familiile care ajung să aibă nevoie de sprijin. Diferența dintre o poliță păstrată într-un sertar și o protecție reală apare atunci când proprietarul poate constata că asigurarea funcționează efectiv după producerea unei pierderi.
