Aportul românilor la pensiile private penalizat de noua lege a pensiilor

1
1413

Pensia acestora urmând să fie diminuată cu raportul dintre contribuţia care ar trebui plătită statului minus contribuţia la Pilonul II sau Pilonul III şi contribuţia care ar trebui plătită statului.

În proiectul de lege a pensiilor, se arată :

În situaţia asiguratului care contribuie la un fond de pensii administrat privat, punctajul lunar stabilit în condiţiile prezentei legi se corectează cu raportul dintre cota de contribuţie de asigurări sociale datorată la sistemul public de pensii de către asigurat, prevăzută de Codul fiscal, din care s-a dedus cota de contribuţie aferentă fondului de pensii administrat privat şi cota de contribuţie prevăzută pentru persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale”.

Contribuţia fiecărui angajat la pensiile de stat este stabilită la 25% din valoarea lunară a veniturilor, sumă din care se va scădea contribuţia de 3,75% care ajunge la Pilonul II de pensii private obligatorii. Rezultatul se împarte la cota întreagă care ar trebui să ajungă la stat, în cazul în care angajatul nu contribuie şi la Pilonul II. Cum legea face referire la contribuţiile aferente fondului de pensii administrate privat, fără a menţiona dacă este vorba despre cele obligatorii sau despre cele facultative, ne putem gândi că vor fi afectate şi persoanele care contribuie la Pilonul III.  

Noua lege a pensiilor propune ca administratorii de pensii private să plătească lunar Casei Naţionale de Pensii o cotă aplicată lunar asupra sumei totale administrate privat. 

Concret, începând cu luna septembrie 2021 (data prevăzută pentru intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor), fondurile din care sunt plătite pensiile de stat vor fi formate din contribuţiile plătite de angajaţi, sumele alocate de stat şi un comision perceput lunar administratorilor de pensii private.  

Comisionul reprezintă o cotă procentuală de 0,5% aplicată lunar asupra sumei totale ce face obiectul operaţiunii financiare efectuată pentru fiecare fond de pensii administrat privat”, se arată la art. 19 din proiectul legii pensiilor.  

Potrivit calculelor ”Adevărul”, daca contribuţiile, sunt virate cu o lună întârziere, administratorii vor fi taxaţi cu 40 milioane lei pe an.

Spre exemplu, în luna aprilie 2018, contribuţiile la Pilonul II au fost de circa 585,8 milioane de lei, raportat la salariul mediu actual, de 4.128 lei/lună. Comisionul plătit de administratorii Pilonul II, 0,5% din valoarea administrată lunar, reprezintă la valoarea de acum (inmultit cu 12 luni) circa 35 de milioane de lei, sumă ce poate fi rotunjită la cel puţin 40 milioane de lei pe an, având în vedere creşterile salariale prognozate de politicieni până în 2021.  

Pe de altă parte, toate contribuţiile legate de pensii, inclusiv cele destinate Pilonului II vor fi virate la Casa Naţională de Pensii, care după ce va reţine comisionul de 0,5% din întreaga sumă administrată lunar de Pilonul II, va vira cu întârziere de o lună banii administratorilor de pensii private.  

Contribuţia de asigurări sociale prevăzută de lege pentru persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale conform Codului fiscal, se plăteşte lunar de către angajator împreună cu contribuţia de asigurări sociale pe care acesta o datorează, după caz, în calitate de contribuabil, bugetului asigurărilor sociale de stat.  

În ce priveşte contribuţiile la fondul de pensii administrat privat, care este parte din contribuţia de asigurări sociale prevăzută pentru persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale, datorată la sistemul public de pensii, se transmite de CNPP fondurilor de pensii administrate privat.   

Lunar, până cel târziu în data de 20 a lunii următoare celei în care plătitorii au depus declaraţia nominală de asigurare, CNPP transmite fiecărui administrator lista nominală de virare a sumelor către fondul de pensii pe care acesta îl administrează. Lunar, până cel târziu în data de 20 a lunii următoare celei în care angajatorul a depus declaraţia nominală de asigurare, CNPP virează către fiecare fond de pensii administrat privat, de la bugetul asigurărilor sociale de stat, suma reprezentând contribuţiile datorate acestor fonduri, după reţinerea comisionului prevăzut la art. 19 alin”, se arată în proiect.  

Legat de perceperea comisionului de 0,5%, ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a spus că este un comision normal şi a subliniat că pensiile nu vor fi afectate.  

Este singura modificare care vizează Pilonul II. Este vorba de procentul de transfer încasat de firmele care administrează Pilonul II de pensii, de 2,5%. În condiţiile în care Casa Naţională de Pensii face toată operaţiunea, de colectare a banilor, de transfer, absolut totul, cred că este normal să ia măcar 0,5% din acest procent. Atenţie, nu vor fi afectate pensiile celor din Pilonul II, pur şi simplu acest procent se ia din comision”, a spus ministrul.  

Amintim că peste 7 milioane de români contribuie la Pilonul II (pensii private obligatorii) şi Pilonul III (pensii private facultative), APAPR estimând pentru sfârşitul anului active totale de circa 10 miliarde de euro.  

1 COMMENT

  1. Ok. Si nu vi se pare corect ca unul care contribuie mai mult la stat sa aibe o pensie mai mare decat unul cu o contributie mai mica !! Te doare capul ! Voi o puneti invers ! Din contra, pe mine sa ma lase sa contribui mai mult la pilonul 2 si accept un punctaj diminuat corespunzator. De ce nu faceti voi o campanie, poate citeste si cineva de la PNL, sa contribui cu cat vreau eu pana la maxim 10 % din cei 25 % , cu o diminuare corespunzatoare. Sau, cu propunerea brokerului de sapt trecuta din Ziarul Financiar sa contribui la un fond de brokeraj care sa imi investeasca banii, iar trimp de 10 ani sa nu pot scaote banii decat daca sunt impozitate castigurile.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here