Apetitul românilor pentru achiziția de locuințe s-a temperat. Scumpirile s-au majorat doar cu 1,4%

0
1352

O analiză realizată de portalul Imobiliare.ro arată că scumpirile locuințelor încep să se tempereze, pe fondul diminuării cererii din partea potențialilor cumpărători și a scăderii volumului de tranzacții.

Potrivit analizei citate, în al doilea trimestru din 2018, prețurile solicitate pentru locuințele disponibile spre vânzare în România (apartamente și case) s-au majorat, per ansamblu, cu 1,4% față de cele trei luni anterioare.

Față de aceeași perioadă a anului trecut, așteptările actuale ale proprietarilor sunt cu 4,7% mai ridicate, în condițiile în care, în trimestrul al doilea din 2017, avansul anual al prețurilor ajungea la 13%.

“Începând din a doua jumătate a anului trecut, ritmul de creștere a prețurilor proprietăților rezidențiale a încetinit din cauza volatilității cererii pe segmentul Prima Casă, din cauza scăderii ofertei de proprietăți existente, precum și numărului insuficient de locuințe nou-construite”, spune Adrian Erimescu, CEO Imobiliare.ro.

Cererea ( pentru apartamente și case) a avut o evoluție anuală descendentă. Statisticile arată un declin de 5% la nivelul marilor centre regionale ale țării, în condițiile în care doar trei dintre acestea au consemnat, de fapt, scăderi:

*Constanța (-15%),

*București (-8%),

*Brașov (-4%).

Această tendință poate fi pusă pe seama evoluțiilor din domeniul creditării: dacă anul trecut mulți români s-au grăbit să acceseze un credit Prima Casă din pricina fondurilor limitate, în al doilea trimestru din 2018 lucrurile s-au mai domolit pe fondul creșterii susținute a indicelui ROBOR, unii dintre potențialii cumpărători preferând chiar să-și amâne decizia de achiziție.

“Pentru prima dată în ultimii trei ani, am înregistrat o scădere a cererii în marile orașe: în comparație cu anul trecut au fost cu 5% mai puțini potențiali cumpărători. În trimestrul al doilea din 2018 a avut loc și un ușor recul al vânzărilor. Presiunile evidențiate mai sus au dus la o scădere anuală cu 1,3% a numărului de tranzacții, care au ajuns la 151.481. Pe fondul unei evoluții modeste a economiei în prima parte a acestui an, ne așteptăm pentru a doua jumătate din 2018 să aibă loc loc mai puține tranzacții la nivel național, în contextul stagnării creșterii prețurilor”, precizează Dorel Niță, Head of Data and Research în cadrul Imobiliare.ro.

În ultimele trei luni, valorile de listare ale apartamentelor au avut o evoluție ascendentă în toate cele șase mari centre regionale monitorizate constant de Imobiliare.ro și Analize Imobiliare. În conformitate cu ceea ce s-a întâmplat la nivel național, creșterile au fost, însă, vizibil mai mici decât în anii precedenți.

În Cluj-Napoca:

apartamentele au consemnat una dintre cele mai mici creșteri, respectiv 1,9%, până la 1.510 euro pe metru pătrat util. Cu toate acestea, nivelul actual al prețurilor locuințelor din oraș este cu circa 14% mai mare decât în urmă cu 12 luni. Capitala Transilvaniei continuă să fie, totodată, singurul mare centru regional în care apartamentele sunt mai scumpe acum decât în urmă cu zece ani, la o diferență de 13,6% față de T2 2008.

În București:

pretențiile vânzătorilor s-au majorat cu 2,2% în intervalul aprilie-iunie, până la 1.280 de euro pe metru pătrat util. Dintre marile orașe analizate, Capitala se remarcă prin cea mai mică diferență de preț la 12 luni, respectiv 4,4%. Aceasta se află la polul opus față de Cluj-Napoca și în ceea ce privește evoluția prețurilor din 2008 încoace: aici apartamentele au recuperat cel mai puțin din ieftinirile provocate de recesiune, acest tip de proprietăți fiind, în momentul de față, cu aproape 40% mai scumpe decât în T2 2008.

Dintre reședințele de județ ale țării, cele mai mari creșteri pe segmentul apartamentelor au avut loc în:

*Sfântu-Gheorghe (6,3%),

*Alexandria (6%),

*Piatra-Neamț (5%),

*Târgoviște (4,8%)

*Buzău (4,5%).

Aceste variații au fost, însă, vizibil mai temperate decât în primele trei luni ale anului, când Miercurea-Ciuc consemna un avans-record, de 17,8% (în ultimele trei luni, în capitala Harghitei a avut loc o creștere de 4,4%).

La polul opus, Baia Mare a înregistrat o ușoară scădere (de 0,1%) a așteptărilor vânzătorilor, lista celor mai mici variații de preț fiind completată de Oradea (un plus de 0,7%), Alba Iulia (+1%), Ploiești (+1,2%) și Satu Mare (+1,2%).

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here