Andrei și Ion Caramitru-Aici sunt banii dumneavoastră!

0
1501

La TNB sunt multe nemulțumiri, unele chiar incredibile, despre care nu vom scrie, pentru că nu avem dovezi, dar dacă astfel de lucruri chiar se petrec, situația este gravă, foarte gravă. De ce nu vorbește nimeni despre aceste chestiuni, mai ales cu presa? Foarte simplu – foarte mulți din TNB sunt angajați pe baza unor contracte cu durată limitată. Dacă vorbesc, nu li se mai prelungește contractul. Și rămân fără parale… Pe cât de simplu, pe atât de ingenios. Omerta culturală, dacă putem spune așa….

Tudor Chirilă, despre managementul TNB

La ieșirea actorilor în Piața Victoriei, Tudor Chirilă, un artist foarte activ pe rețelele de socializare, a făcut un live în care a criticat managementul TNB și s-a arătat indignat de lipsa unui statut al actorului. Și aici, spune Chirilă, tot Caramitru a cam greșit. „L-am văzut și pe domnul Caramitru, aici, în Piață, și sunt surprins, mi se pare o formă de ipocrizie, de vreme ce pe vremea ministrului Culturii Vlad Alexandrescu (din hulitul guvern tehnocrat) care a propus dezbateri privind statutul artistului, Caramitru și-a făcut un dușman de moarte din ministru. De ce fac această legătură, pentru că, neavând acest statut, așa s-a ajuns aici. Codul muncii ar trebui să fie o umbrelă pentru toți cei ce muncesc, dar contractele pe PFA sau de drepturi de autor nu se supun acestui cod. Din 1996 și până în 2019 n-au reușit să includă aceste contracte sub Codul Muncii. Astfel, actorii nu sunt potejați nici în fața legii, nici în fața unor abuzuri. Dl Caramitru este direct implicat în această blocare”.

Dacă citim printre rânduri, am putea traduce așa: Caramitru a menținut contractele pe drepturi de autor și cele cu durată deteminată ca oamenii să nu beneficieze de protecția Codului muncii și ca să le poate arăta pisica atunci când aceștia sar calul.

Șeful Naționalului cere demisia lui Breaz, ministrul îi dă cu flit.

Ieri, actorii s-au întâlnit cu ministrul de resort. După întrevedere, directorul TNB, Ion Caramitru, i-a cerut demisia lui Daniel Breaz. „În ce mă privește, și lucrul ăsta l-au văzut si colegii mei, am cerut demisia lui Daniel Breaz pentru modul, aș spune inoportun, de preocupare față de instituțiile noastre și pentru expunerea publică a frustrarilor domniei sale”, a declarat Caramitru. „A fost destul să ridicăm problema de supraviețuire a instituțiilor ca să fiu amenințat cu corpul de control al ministrului. Așa ceva este inadmisibil”, a adăugat șeful TNB.

De cealaltă parte, ministrul Culturii a declarat că Teatrul Național din București are un buget cu 4 milioane de lei mai mare decât anul trecut. Breaz a mai declarat că nu are motive să demisioneze, așa cum i-a cerut Caramitru. „Nu s-au tăiat bugetele, uitați-vă foarte bine pe ceea ce înseamnă buget. TNB are un buget mai mare decât anul trecut cu 4 milioane de lei, ceea ce spun cei din teatre că banii la capitolul bunuri și servicii, suma de bani față de anul trecut este mai mică. Da, la capitolul bunuri și servicii suma este o sumă mai mică, dar un manager care primește o anumită sumă de bani, care primește un anumit buget fiind ordonator principal de credite, exact ca și un ministru trebuie să gestioneze bugetul respectiv să se încadreze în buget. Deci nemulțumirile unora dintre ei, pentru că sunt instituții din subordine care nu au nevoie în momentul de față de suplimentări sau se pot descurca cu bugetul pe care îl au în momentul de față nu au făcut și chiar am cererile dânșilor pentru această lună de deschideri la bunuri și servicii cu sumă zero, sunt doar câteva instituții care au cerut acești bani”, a declarat Daniel Breaz, după întâlnirea de ieri, la care a fost prezentă și Viorica Dăncilă.

Caramitru nu este un actor sărac

De ani de zile, am fost obișnuiți să-i privim pe actori ca pe niște personaje care o duc greu, lucru care nu se mai pupă cu realitatea. Cel puțin în cazul unora. Spre exemplu, Ion Caramitru. Toți cei trei fii ai lui au studiat în Elveția. Desigur, el neavând o mătușă Tamara, a declarat că în acest demers a fost ajutat de sora sa care locuiește în Țara Cantoanelor de 40 de ani. Trei guri, una după alta, ani de zile, spălat, mâncat, călcat, plimbat într-o țară deloc ieftină…

Despre Andrei Caramitru, politicianul Mihai Neamțu se întreba, pe pagina sa de socializare, de unde a avut băiatul cel mare al managerului de la TNB, în 2013, două milioane de euro ca să-și cumpere un imobilul clasat monument istoric, în plin centru al Bucureștilor. Neamțu mai făcea referire și la un dosar deschis de DNA toamna trecută, care îl vizează pe patronul trustului de construcții „Aedificia Carpați”, care a renovat Teatrul Național din București, unde de 15 ani este director Ion Caramitru, tatăl lui Andrei. Procurorii ar ancheta drumul banilor care s-au dat de Aedificia, în perioada 2010-2012, unor politicieni pentru ca statul să facă plățile la timp pentru lucrările pe care le realiza la TNB. În total statul a plătit firmei Aedificia peste 66 de milioane de euro pentru lucrările de la TNB.

Maestrul Caramitru beneficiază și de alte indemnizații. Astfel, ca aromân de origine, este beneficiar al Legii 189/2000, care se referă la cetățenii care „în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 au avut de suferit persecuții din motive etnice”. De asemenea, Caramitru beneficiază și de Legea 118/2002, prin care o comisie națională și Secretariatul General al Guvernului i-au atribuit o indemnizație de merit. Cuantumul lunar al indemnizației de merit este egal cu 3 salarii minime brute pe țară și este neimpozabil (art 5).

Mihai Călin știe pentru ce luptă

Unul dintre puținii actori care au ales să ridice vocea împotriva lui Caramitru a fost actorul Mihai Călin. De la acesta am reținut o declarație foarte interesantă, în care vorbește tot despre iubirea de bilete de bancă ce pare să-l guverneze pe maestrul Caramitru, în detrimentul gospodăririi eficiente a patrimoniului TNB, pentru spectatori, pentru cultură, pentru actori. Ca și colaborator al TNB, „Dl Caramitru, pe fiecare spectacol regizat sau în care joacă ia 10% din încasări. Iar, în 2018, din 120 de spectacole jucate la Sala Mare, 66 sunt regizate sau/și jucate de dl. Ion Caramitru, în condițiile în care regizează foarte mult, el fiind – a și spus – în materie de regie mai puțin performant”, a declarat Mihai Călin.

Mai mult, nici programul spectacolelor nu este optimizat pentru un Teatru Național: „Facem doar comedii, dar e total dezechilibrat, iar spectacolele importante ale teatrului, care au fost finanțate cu vreo 200.000 de euro pe bucată, se joacă foarte puțin – Regele Lear, Romeo și Julieta, Livada de vișini, No Man’s Land (…) În loc să chemăm lumea la teatru ca să vorbim despre viață și despre moarte, și despre lucruri importante, despre dragoste, și despre prietenie ș.a.m.d, noi vrem doar să râdă lumea?”, a adăugat Mihai Călin.

Toate detaliile pe:

https://evz.ro/omerta-teatrul-national-caramitru.html?utm_source=cancanhp1&utm_medium=referral&v=347635&page=2

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here