Analistul economic Florin Cîțu comentează paradoxurile unui salariu mai mare

0
1356

Consumul final și-a încetinit creșterea în primele patru luni ale anului, ajungând la 6,3%, în condițiile în care în perioada ianuarie-martie 2017 avansul final a fost de 6,9%. Această frână vine în contextul în care costul orar al forței de muncă a a înregistrat o rată de creştere de 18,2%, în primul trimestru din acest an comparativ cu perioada similară din 2016.

Practic, românii au fost plătiți mai bine dar nu au mai cheltuit atât de mult iar cu banii rămași i-au pus în depozite bancare. Sumele economisite la bănci de persoanele fizice şi companii, în lei şi valută, au ajuns în aprilie la un sold de 277,1 miliarde de lei, în creştere cu 10,2% comparativ cu nivelul în­re­gistrat în aceeaşi perioadă de anul tre­cut.

Consumul intern nu accelerează, din contră… Cresc salariile în sectorul bugetar, se înmulţesc de la lună la lună promisiunile care cresc salariile din sectorul bugetar şi totuşi dinamica consumului încetineşte rapid. A devenit dintr-o dată consumatorul român atât de sofisticat încât în loc să consume economiseşte pentru că a învăţat o lecţie în 2007-2008?

Consumatorul român foloseşte creşterile de salarii (promise şi actuale) pentru investiţii? Sau nu are încredere consumatorul român că economia va creşte cu 5,5% în medie în următorii ani? A devenit consumatorul român îngrijorat de o creştere economică bazată pe consum? (ar trebui să-i pese?)”, spune Cîțu.

Conform Institutului Național de Statistică, în primele patru luni din 2007, afacerile din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut faţă de perioada similară de anul trecut cu atât că serie brută cât şi că serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 6,3%, respectiv cu 7,0%.

Creşterea s-a datorat vânzărilor de carburanţi (+10,9%), vânzărilor de produse nealimentare (+8,9%) şi vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+1,2%), mai arată datele Statisticii. După primele 3 luni, avansul consumului final fusese de 6.9%. Tot Statistica arată că în primul trimestru costul orar al forţei de muncă a înregistrat o rată de creştere de 18,2%, comparativ cu perioada similară din 2016.

 „Comparativ cu acelaşi trimestru al anului precedent s-au înregistrat creşteri ale costului orar al forţei de muncă în toate activităţile economice. Cele mai mari creşteri ale costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) se observă în sănătate şi asistenţă socială (37,86%), activităţi de spectacole, culturale şi recreative (30,06%), învăţământ (22,36%), administraţie publică (21,89%) şi activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (21,08%). Creşterea cea mai mică s-a înregistrat în industria extractivă (1,24%).

 Creşterile costului orar al forţei de muncă din activităţile sectorului bugetar au fost influenţate, în principal, de aplicarea prevederilor legale în domeniu. Creşterea faţă de acelaşi trimestru al anului precedent – indici în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare – pentru componenta privind cheltuielile directe (salariale) cu forţa de muncă a fost de 17,24%, iar pentru indicii în formă brută (neajustată) de 18,22%. Componenta privind cheltuielile indirecte (non-salariale) a înregistrat creşteri similare (17,23%, respectiv 18,09%)”, mai arată INS.

Totodată, ritmul de creştere al soldului de­pozitelor este triplu faţă de cel al creditelor. Depozitele în lei înregistrau un plus de 12% faţă de aprilie 2016, până la un sold total de 187,7 miliarde de lei. Evoluţia a fost sus­ţi­nută în principal de majorarea depozitelor populaţiei cu 12,1%, până la 106,2 miliarde de lei. Depozitele în lei ale firmelor au crescut în acelaşi interval cu 11,9%, la aproape 81,6 miliarde de lei. Şi depozitele în valută au continuat să crească. În aprilie avansul anual al sumelor economisite în valută de populaţie şi compa­nii a fost de 6,5%, comparativ cu 2016, la echi­valentul a 89,3 miliarde lei, cu un plus de 9,5% la economiile populaţiei şi creştere de 0,7% la firme.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here