Amenzi de 24.000 ron pentru salvarile dotate precar si medicamentele expirate ale firmei PULS MEDICA

0
2480

Echipa Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Afacerilor Interne şi specialiştii Ministerului Sănătăţii au finalizat controlul la Serviciul de Ambulanţă Puls, care a intervenit în cazul tragicului eveniment în urma căruia fotbalistul echipei Dinamo Patrick Ekeng a decedat. În urma verificărilor s-au constat ”neglijenţe şi abateri grave”. Totodată, s-a dispus suspendarea pe o perioadă de cel puţin 30 de zile a autorizaţiei de funcţionare a firmei private de ambulanţă, până la remedierea tuturor deficienţelor.

Astfel, la Serviciul de ambulanță Puls, deţinut de firma PULS Medica – care este printre primele servicii de ambulanţă private din România, începându-şi activitatea în 1991, şi care asigură aproape 20% din urgenţele medicale din Bucureşti -, instituțiile statului au identificat o serie de probleme:

– modificarea clasificării ambulanțelor, fără obținerea aprobării legale în acest sens. Singurele ambulanțe funcționale erau de tip A (destinate doar transportului pacienților), celelalte trei ambulanțe de tip B și C (destinate urgențelor) figurau ca defecte. Toate categoriile de intervenții, inclusiv cele de urgență, se făceau cu ambulanțe tip A, care erau incomplet echipate.

– au fost identificare medicamente și materiale sanitare cu termene de valabilitate depășite. Echipa de control a găsit în trusele medicilor și asistenților, inclusiv medicamente care erau expirate din luna mai 2015. Printre acestea s-au găsit și fiole de adrenalină, folosită pentru procedurile de resuscitare.

– pe ambulanțele utilizate de firma privată au fost găsite defibrilatoare cu baterii descărcate.

Potrivit investigației MAI și a Ministerul Sănătății, reprezentanții firmei nu au putut preciza persoana responsabilă cu activitatea medicală prespitalicească de la nivelul societății. “Aceste aspecte reprezintă neglijențe și abateri grave care revin în sarcina societății comerciale care asigură servicii private de ambulanță”, se menționează într-un comunicat de presă.

Ca urmare a celor constatate, s-au dispus suspendarea pe o perioadă de cel puţin 30 de zile a autorizaţiei de funcţionare a firmei private de ambulanţă, până la remedierea tuturor deficienţelor, dar şi aplicarea a două amenzi, în valoare totală de 23.800 de lei.

Potrivit MAI, au fost luate următoarele măsuri:

* suspendarea pe o perioadă de cel puţin 30 de zile a autorizaţiei de funcţionare a firmei private de ambulanţă, până la remedierea tuturor deficienţelor.

* aplicarea de către DSU a unei amenzi în valoare de 20.000 de lei, pentru încălcarea regimului privind reclasificarea ambulanţelor.

* aplicarea de către Direcţia de Sănătate Publică a unei amenzi în valoare de 3.800 de lei pentru medicamentele expirate şi modul de tratare a deşeurilor medicale.

* extinderea controlului de către Direcţia de Sănătate Publică pe alte aspecte specifice sesizate, de competenţa acesteia.

Măsura suspendării autorizaţiei urmează să fie dispusă, conform legii, de către Direcţia de Sănătate Publică, se precizează în comunicatul MAI.

În urma decesului fotbalistului Patrick Ekeng, vineri, într-un meci din Liga I, personalul din cadrul Serviciului Inspecţie al DSU, doi medici cu experienţă în medicina de urgenţă şi personal desemnat din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti au verificat sâmbătă mai multe aspecte la Ambulanţa PULS, care a asigurat serviciul de urgenţă la acest meci. Asfel, au fost controlate ambulanţele serviciului de ambulanţă privat şi dotarea acestora, precum şi respectarea normativelor în vigoare şi s-au făcut o seri de verificări în ce priveşte respectarea legislaţiei privind acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi transport sanitar în regim privat; schema de personal şi a calificărilor acestora, precum şi a documentelor care atestă formarea continuă a angajaţilor care lucrează pe ambulanţe; documentele întocmite în urma intervenţiilor la cazurile de urgenţă şi de consultaţii la domiciliu, inclusiv cele care se fac în baza protocolului cu Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov şi în baza contractului cu Casa de Asigurări.

Sâmbătă, ofiţeri de la Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei au deschis o anchetă în cazul morţii fotbalistului dinamovist Patrick Ekeng, care a murit vineri seară, la vârsta de 26 de ani, după ce s-a prăbuşit pe teren în timpul meciului dintre echipele Dinamo Bucureşti şi FC Viitorul Constanţa. În acest caz au apărut contradicţii legate de condiţiile în care a survenit decesul, suporteri dinamovişti susţinând că ambulanţa a intervenit cu întârziere.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here