Alianţa Vestului nu poate să acceseze direct fonduri structurale şi de investiţii europene

0
1045
corina cretu

Comisarul European pentru Politică Regională, Corina Creţu susţine că în cadrul actualei perioade de programare 2014 – 2020, conform reglementărilor în vigoare, nou înființata Alianță a Vestului nu poate să acceseze direct fonduri structurale şi de investiții europene.

Oficialul european precizează că este important de știut că fiecare dintre orașele care au constituit această Alianță are la dispoziție bani în cadrul Programului Operațional Regional, mai precis în cadrul axelor actuale privind dezvoltarea urbană.

Totodată, prin Articolul 7 al Fondului european de dezvoltare regională, fiecare oraș reședință de județ din România are alocați bani pe care îi poate gestiona în mod direct, în funcție de nevoile sale.

“Astfel, în perioada 2014 – 2020, autoritățile române au alocat cu titlu indicativ municipiului Cluj-Napoca 45,2 milioane de euro, Timișoara are alocate 55,9 milioane de euro, Arad – 38,9 milioane de euro, iar Oradea primește 36,1 milioane de euro”, a afirmat comisarul european Corina Creţu în răspunsul la solicitarea ziarului Făclia de Cluj.

Oficialul european a menţionat că, în actuala perioadă de programare(2014 – 2020), Comisia Europeană sprijină schimbul de bune practici între autoritățile locale pe teme de dezvoltare urbană.

“Pentru că un oraș poate învăța de la un altul – care are poate mai multă experiență în folosirea fondurilor europene – despre implementarea cu succes a proiectelor, depășirea eventualelor blocaje, pregătirea cadrului strategic pentru următoarea perioadă de programare. Cred că aceste schimburi de bune practici – pe care eu le recomand tuturor statelor membre – pot să ajute la întărirea capacității administrative a autorităților locale și să contribuie, totodată, la o rată mai bună de absorbție a fondurilor UE. Până acum, am văzut că astfel de schimburi de bune practici funcționează cu rezultate bune în alte state membre”, a menţionat Corina Creţu.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here