ALERTĂ-Deficitul comercial al României a crescut cu aproape 20% în primul trimestru, atingând 2,3 mld. euro doar în trimestrul l

0
1575

Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) a urcat la 2,317 miliarde de euro în primul trimestru din acest an, , în creştere cu 18,5% faţă de nivelul înregistrat în primele trei luni ale anului trecut ,în condiţiile în care exporturile FOB au însumat 15,460 miliarde de euro, în creştere cu 11,5%, iar importurile CIF 17,778 miliarde de euro, în urcare cu 12,4%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Faţă de primul trimestru al anului trecut, deficitul comercial a fost mai mare cu 361,5 milioane euro.

Deficitul comercial la două luni a fost de 1,26 miliarde euro, în creştere cu 27% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. România a exportat, în primul trimestru, mărfuri în valoare de 11,76 miliarde euro în Uniunea Europeană, adică 76,1% din total, şi a importat de 13,51 miliarde euro din celelalte 27 de state membre ale UE, adică 76% din totalul importurilor.

 În comerţul cu statele din afara UE, România a rămas pe deficit în perioada ianuarie-martie: exporturile în afara UE au fost de 3,7 miliarde euro, fiind depăşite de importuri, care au avut o valoare de 4,27 miliarde euro. Maşinile şi echipamentele de transport au avut cele mai mari ponderi în comerţul exterior în primele trei luni din acest an, cu 47,8% la export şi 36,9% la import, fiind urmate de alte produse manufacturate, cu 33,8% la export şi 30,5% la import.

Produsele agroalimentare, băuturile şi tutunul au reprezentat 7% din exporturi şi 8,9% din importuri, în timp ce produsele chimice au acoperit 4,5% din exporturi şi 13,6% din importuri. În luna martie 2017 exporturile au fost de 5,71 miliarde euro, iar importurile au fost de 6,77 miliarde euro, rezultând un deficit de 1,06 miliarde euro. „Faţă de luna martie 2016, exporturile din luna martie 2017 au crescut cu 15,9%, iar importurile au crescut cu 14,8%”, se arată în comunicat.

În 2016, exporturile (FOB) au crescut cu 5,1% faţă de anul anterior, până la 57,39 miliarde euro, în timp ce importurile au urcat cu 7%, la 67,34 miliarde euro. Deficitul comercial din 2016 a fost de 9,96 miliarde euro, mai mare cu 19% faţă de 2015.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here