Ajutor de 11 milioane de euro pentru producătorii de carne de porc

0
1493
Ajutor de 11 milioane de euro pentru producătorii de carne de porc

Producătorii de carne de porc vor beneficia de un ajutor de adaptare excepțional în valoare de aproximativ 11 milioane de euro, bugetat din fonduri naționale și europene, potrivit unei Hotărâri adoptate de Guvern.

Sprijinul are scopul să compenseze pierderile înregistrate de producătorii de carne de porc din cauza contextului global nefavorabil, cauzat de dezechilibrul raportului dintre cerere și ofertă.

Din fonduri europene vin 5,4 milioane

Jumătate din suma alocată finanțării acestui sprijin, respectiv 5,448 milioane de euro provin din fonduri europene – Fondul European de Garantare Agricolă – FEGA, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2016 – (în baza Regulamentului delegat (UE) 2016/1.613 al Comisiei din 8 septembrie 2016), iar jumătate din fonduri naționale.Ajutorul de adaptare excepțional se acordă pentru agricultura la scară mică și aplicarea unor metode de producție care nu dăunează mediului și climei. Perioada pentru care se acordă este 1 septembrie 2015-31 mai 2016, deoarece din analiza bazei de date privind clasificarea carcaselor a rezultat că în această perioadă exploatațiile autorizate de către ANSVSA și înregistrate în Registrul national al exploatațiilor (RNE) au livrat pentru abatorizare porci cu prețuri foarte scăzute, producătorii înregistrând pierderi de venit.

Suma e calculată se APIA

Suma cuvenită fiecărui producător agricol se calculează de către A.P.I.A. prin împărțirea sumei totale la efectivul de porci livraţi şi clasificaţi în abatoare autorizate, în perioada 1 septembrie 2015-31 mai 2016, dar nu la mai mult de 9.000 de capete, inclusiv, pe beneficiar. Producătorii care au livrat în perioada 1 septembrie 2015-31 mai 2016 maximum 9.000 capete porcine, se încadrează la activitatea agricultură la scară mică, potrivit prevederilor art.1 alin.(1) lit.b) din Regulamentul (UE) nr.1613/2016;

Peste 9.000 de capete

Producătorii care au livrat în perioada 1 septembrie 2015-31 mai 2016 peste 9.000 capete porcine, se încadrează la activitatea aplicarea unor metode de producţie care nu dăunează mediului şi climei, potrivit prevederilor art.1 alin.(1) lit.d) din Regulamentul (UE) nr.1613/2016;

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here