De ROBOR ne-am lovit frecvent din 2010 şi până la recenta modificare a OUG 114, timp în care a avut un rol major atât pe piaţa interbancară, în formarea ratelor la care băncile se împrumută între ele, cât şi în dinamica ratelor la creditele cu dobânzi variabile. Fiind zi de zi subiect de ştiri şi de dezbateri publice.
Prea puţini i-au cunoscut şi i-au înţeles esenţa. Prea mulţi însă i-au spus povestea, confecţionându-i diverse biografii, multe neadevărate. Iată însă că, în sfârşit, după nouă ani în care, dincolo de menirea lui firească, i s-a impus prin lege să participe la formarea dobânzilor la credite, ROBOR-ul redevine ce a fost înainte de 2010: un indicator al pieţei monetare şi atât.
Declaraţia ministrului finanţelor despre noul conţinut al OUG 114/2018, reformulată şi renumerotată, declaraţie reluată, este fără echivoc: „Pentru sectorul bancar, indicele ROBOR a fost decuplat de taxarea activelor financiare!“… Ceea ce înseamnă că, totodată, i-a fost ruptă legătura cu dobânzile active şi, în consecinţă, cu ratele la credite.
Faptul că începând din 2010 ROBOR-ul a devenit reper în calculul dobânzilor la credite, un reper variabil, nu are nicio legătură cu Banca Naţională şi cu sistemul bancar. Guvernul din 2010, la iniţiativa Autorităţii pentru Protecţia Consumatorilor, a considerat atunci că a găsit formula cea mai bună pentru dobânda la credite: ROBOR plus marja băncii. Şi a dat în acest sens o ordonanţă de urgenţă.
Dacă astăzi, cu ROBOR în jur de 3 %, s-a ajuns la concluzia că soluţia din 2010, când ROBOR-ul era în jur de 6 %, nu mai e bună şi că trebuie să fie schimbată… a fost schimbată prin OUG 114 modificată.
Banca Naţională, care nu are iniţiativă legislativă, a avut o unică legătură cu acest act normativ: a făcut un studiu de impact şi a contribuit cu o analiză aprofundată, având rol de aviz legal, la modificarea lui.
