Victor Ponta: Pensiile trebuie să crească din ianuarie, nu din 2021

0
874
Ponta

Fostul premier Victor Ponta, a declarat, într-o conferinţă de presă, că mai mulţi parlamentari au depus un amendament la legea pensiilor, care prevede că aceasta ar trebui să se aplice de la 1 ianuarie 2019, nu din 2021 aşa cum se arată în noua lege a pensiilor.

Acesta a mai menţionat că, dacă într-adevăr există bani la buget, pensionarii nu trebuie păcăliţi cu promisiuni electorale.

La conferinţă a participat şi Ioana Petrescu, fost ministru de Finanţe în Guvernul Ponta.   ”Am depus un amendament care se referă la articolul 181 (din legea pensiilor ). În varianta Guvernului se spune că «prezenta lege intră în vigoare la data de 1 septembrie 2021». Suntem în decembrie 2018 şi aş vrea să nu minţim pensionarii, să le spunem «o să luaţi voi la 1 septembrie 2021, dar dacă votaţi cu cine trebuie. Dacă nu votaţi cu cine trebuie, nu mai primiţi nimic».

Din acest motiv am introdus acest amendament care spune un lucru foarte simplu: «Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2019». Ca să ştie oamenii ce urmează să se întâmple, să compenseze, într-un fel sau altul măririle uriaşe de preţuri şi inflaţia”, a declarat Victor Ponta.

Fostul premier a mai spus că dacă nu există bani la buget pentru mărirea pensiilor în acest moment, asta înseamnă că pensionarii sunt minţiţi că vor primi ceva peste trei ani.

„Aici sunt două variante, amândouă extrem de importante pentru toţi pensionarii şi pentru noi, ceilalţi care plătim contribuţii. Dacă există bani la buget, dacă există resurse bugetare, atunci nu înţeleg de ce trebuie să dăm din 2021, trebuie să dăm din 2019. E normal, suntem în 2018, am văzut trompetele strigând cât de bine o ducem şi cât de mulţi bani avem la buget. Creşterile de preţuri sunt azi, inflaţia e azi. Trebuie să aplicăm legea de azi.

Dacă nu există bani la buget, atunci nu putem să aplicăm o lege mincinoasă prin care să-i minţim pe pensionari că o să primească ceva în 2021”, a mai spus Victor Ponta.

Pensiile vor fi mai mici în ianuarie, a spus Victor Ponta, într-o conferinţă de presă, argumentând că diminuarea va fi dată de rata inflaţiei şi de creşterea preţurilor.   „Adevărul despre bugetul pe anul viitor este destul de neplăcut. O singură certitudine avem. 4-5 miliarde gaură, un miliard de euro. Urmează multe alte lucruri. Creşterea preţurilor la gaze, la apă, la electricitate, la mâncare, Guvernul zice nu vă dau niciun leu . Ăsta este primul Guvern care nu dă indexarea o dată cu inflaţia. Practic, pensiile sunt mai mici în ianuarie în raport cu rata inflaţiei şi cu creşterea preţurilor”, a spus liderul Pro România Victor Ponta.

Acesta a amintit că noua lege a pensiilor a fost făcută de Olguţa Vasilescu, al cărei portofoliu a fost preluat de Marius Budăi şi că legea pensiilor a trecut de Senat fără dezbateri, urmând să ajungă în Camera Deputaţilor, care este for decizional.

În 26 noiembrie, Senatul a adoptat proiectul de lege al Guvernului privind sistemul public de pensii, fiind înregistrate 81 de voturi ”pentru”, 12 – ”împotrivă” şi opt abţineri.   Proiectul a fost adoptat cu amendamente de formă, nu de fond faţă de varianta Guvernului.   În expunerea de motive se arată că actul normativ are ca obiect de reglementare eliminarea inechităţilor dintre beneficiarii sistemului public de pensii, în ceea ce priveşte categoriile de persoane care au desfăşurat activitatea în aceleaşi condiţii de muncă şi cu un nivel de salarizare relativ similar, indiferent de anul pensionării. Prin acest act normativ, pensionarul este definit ca fiind persoana care beneficiază de pensie de asigurări sociale şi a realizat cel puţin stagiul minim de cotizare de 15 ani.

Principalele reglementări incluse în proiectul de lege vizează:

*extinderea sferei perioadelor necontributive asimilate stagiului de cotizare prin valorificarea perioadei de master şi doctorat cu durata normală de studii,

*redefinirea gradelor de invaliditate şi permiterea cumulului pensiei de invaliditate cu venituri din activităţi profesionale,

*instituirea unor praguri minime ale pensiilor raportate la salariul minim brut pe ţară garantat în plată,

*introducerea ajutorului pentru soţul supravieţuitor care reprezintă 25% din pensia soţului decedat şi poate fi cumulat cu propria pensie,

*stabilirea modalităţii de calcul al pensiei prin introducerea unui nou instrument denumit valoarea punctului de referinţă (VPR).

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here