Veriga slabă a competitivităţii economiei româneşti este sistemul financiar românesc

0
113

Sistemul financiar este veriga slabă a competitivităţii economiei româneşti în ultimul Raport Global al Competitivităţii, publicat de Forumul Economic Mondial, document care poziţionează România pe locul 101 în lume din cele 140 de economii analizate, de departe cea mai slaba performanţă românească în rândul tuturor componentelor cheie ale competitivităţii, potrivit preşedintelui Iniţiativei Pentru Competitivitate (INACO), Andreea Paul.

„La niciun alt pilon structural al competitivităţii din cei 12 analizaţi nu stăm atât de nefast precum la starea finanţării. Iată-le, în ordine descrescătoare: sănătatea – locul 72 în lume, competenţele forţei de muncă – 69, dinamismul afacerilor – 64, capacitatea de inovare – 57, piaţa produselor – 56, piaţa muncii – 56, infrastructura – 55, stabilitatea macroeconomică – 53, instituţiile – 46, dimensiunea pieţei – 41, respectiv, cel mai bine poziţionaţi suntem la adoptarea tehnologiilor informaţiilor şi comunicaţiilor – pe locul 36 în lume. Paradoxal, în pofida ultimului nostru avantaj competitiv, capitalurile de risc sunt aproape indisponibile în România pentru stimularea ideilor noi, creative şi inovative de afaceri – sub-indicator al sistemului financiar care ne aşază pe ruşinosul loc 114 în lume – cea mai problematică realitate dintre toate sub-componentele financiare analizate”, explică Andreea Paul într-un comunicat remis  Agerpres.

Pe ansamblul economiei, România se menţine pe locul 52 în lume anul acesta în Raportul Competitivităţii Globale, dar cu deficienţe structurale majore în finanţarea ei, precizează sursa citată.

Potrivit preşedintelui INACO, permanenta amânare a adoptării monedei euro antrenează costuri mari economice, despre care nimeni nu vrea să vorbească şi permanentizează indisciplina fiscală, bugetară şi impredictibilitatea.

În context, Iniţiativa pentru Competitivitate propune guvernatorului BNR, mediului privat bancar, Ministerului Finanţelor, patronatelor, sindicatelor, mediului academic şi ONG-urilor specializate să coopereze pentru crearea Grupului de Lucru Public-Privat pentru Creşterea Competitivităţii Sistemului Financiar în România în cadrul Comisiei Naţionale pentru aderarea României la moneda euro, cu un plan ferm asumat de acţiuni şi termene care sa contribuie la dezvoltarea şi convergenţa economiei reale la UE.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ