Vasilica Dăncilă: Funcţia unei rezerve de aur păstrate în afara României nu se mai justifică

0
1098
Fondul de Rezervă al Executivului

Liviu Dragnea şi Şerban Nicolae au iniţiat un proiect de lege pentru aducerea în ţară a rezervei de aur de la Londra.

Vasilica Dăncilă consideră că România are o altă situaţie economică şi poziţie internaţională faţă de perioada 1999 – 2002, când a fost transferată rezerva de aur la Londra, precizând că în acest moment funcţia unei asemenea rezerve păstrate în afara ţării nu se mai justifică şi că şi alte state, precum Germania, Austria sau Belgia, au făcut acelaşi lucru, scrie News.ro.

“România are cu totul altă situaţie economică şi poziţie internaţională faţă de anii 1999 – 2002, când a fost făcut transferul celor 61 de tone de aur la Londra. România este credibilă, are o solvabilitate mult mai consistentă, mai solidă faţă de acum 19 ani. Suntem stat membru al Uniunii Europene şi NATO, avem o economie de piaţă deplin funcţională, avem o creştere economică robustă şi susţinută an de an şi avem una dintre cele mai mici datorii publice”, a declarat Vasilica Dăncilă la un post de televiziune.

Dăncilă a precizat că ţara noastră are rezerve internaţionale consistente, de 32 de miliarde de euro, din care rezerva de aur reprezintă doar 3,8 miliarde de euro.

“România are rezerve internaţionale consistente, aproximativ 32 de miliarde de euro, constituite la nivelul BNR, din care rezerva de aur înseamnă doar 3,8 miliarde de euro. Prin urmare, funcţia unei rezerve de aur consistente, păstrate în afara ţării, nu se mai justifică. România vrea să facă exact acelaşi lucru pe care l-au făcut deja sau urmează să îl facă şi alte state, precum Germania, Austria, Belgia sau Olanda sau Elveţia. Atunci preşedintele ar trebui să acuze şi aceste state pentru că fac acelaşi lucru”, a mai spus Vasilica Dăncilă .

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here