Toate firmele din România sunt obligate să declare la ONRC beneficiarii reali

0
1723

Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a publicat formularul privind beneficiarii reali ai societăţilor pe care toate firmele existente, dar şi cele care se vor înfiinţa vor fi obligate să-l completeze şi depună.

Beneficiarul real este cel care deţine ori controlează în cele din urmă o persoană juridică prin exercitarea dreptului de proprietate, în mod direct sau indirect, asupra unui număr de acţiuni sau de drepturi de vot suficient de mare pentru a-i asigura controlul ori prin participaţia în capitalurile proprii ale persoanei juridice sau prin exercitarea controlului prin alte mijloace.

Obligativitatea depunerii formularului priveşte următoarele cazuri:

* persoana fizică beneficiară a cel puţin 25% din bunurile, respectiv părţile sociale sau acţiunile unei persoane juridice sau ale unei entităţi fără personalitate juridică, în cazul în care viitorii beneficiari au fost deja identificaţi;

* grupul de persoane în al căror interes principal se constituie ori funcţionează o persoană juridică sau entitate fără personalitate juridică, în cazul în care persoanele fizice care beneficiază de persoana juridică sau de entitatea juridică nu au fost încă identificate;

* persoana sau persoanele fizice care exercită controlul asupra a cel puţin 25% din bunurile unei persoane juridice sau entităţi fără personalitate juridică, inclusiv prin exercitarea puterii de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor organelor de administraţie, conducere sau supraveghere a respectivei entităţi.

Formularul trebuie depus de firmele existente până la data de 21 iulie 2020 la Oficiul Registrului Comerţului unde este înregistrată societatea.

În cazul firmelor nou înfiinţate, declaraţia trebuie completată şi depusă la înmatriculare, dacă firma a fost înmatriculată după ce obligaţia de arătare a beneficiarului real a devenit efectivă.

Declaraţia trebuie depusă şi oricând apare o schimbare privind datele de identificare ale beneficiarului real, în termen de 15 zile de la apariţia modificării.

În cazul nerespectării acestor obligaţii, firmele vor fi amendate cu sume cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei.

În România, numărul firmelor active este de peste 500.000, ceea ce înseamnă că tot pe-atâtea vor fi nevoite să completeze şi depună declaraţiile la Registrul Comerţului.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here