Situație gravă! Au explodat prețurile la alimentele de bază

0
1380

Prețurile produselor au continuat să crească, în luna mai a acestui an, în ritm chiar mai ridicat decât până acum, în ciuda aşteptărilor Băncii Naţionale că ele se vor tempera după luna aprilie.

În aprilie, rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a fost de 5,2%, în creştere faţă de martie, când a fost 5%. Însă în luna mai ea a ajuns la 5,4%, a anunţat marţi Institutul Naţional de Statistică (INS).  Acesta este cel mai înalt nivel din februarie 2013 până în prezent.

Cartofii, fructele proaspete şi alte legume şi conserve de legume s-au scumpit cel mai mult dintre toate produsele, cu peste 18% faţă de luna decembrie a anului trecut. Au urmat, în clasament, legumele şi conservele de legume, dar şi fructele şi conservele din fructe, scumpindu-se cu 13%, respectiv 12%. Şi preţurile gazelor naturale s-au majorat, cu circa 10% faţă de decembrie. Combustibilii, biletele de avion şi citricele au urmat în clasament, cu o scumpire de peste 5%.

Potrivit specialiștilor, motivul pentru care rata inflaţiei a continuat să crească, deşi nici guvernatorul BNR nu se aştepta, este că însăşi Banca Naţională a aplicat o politică de încurajare a consumului.

„Economia creştea şi ei (BNR, n.r.) au relaxat foarte mult politica monetară, crescând economia şi mai mult. Au accelerat, au încălzit această economie printr-un stimul monetar care în mod normal ar fi trebuit să fie folosit de Guvern în nişte scopuri bune. Adică lichiditatea aceasta trebuia orientată mai degrabă către investiţii, nu către consum. Aici este de fapt ruptura între Banca Naţională şi Guvern. Pentru că Banca Naţională le-a făcut un cadou şi ei nu l-au folosit cum trebuie, l-au folosit pentru pensii şi salarii care au dus şi mai mult şi mai repede către consum această lichiditate. Dacă ar fi mers în investiţii aceşti bani, probabil că lucrurile nu ar fi ajuns atât de rapid în zona preţurilor”, explică profesorul de economie Cristian Păun, citat de adevarul.ro.

Guvernul a luat bani ieftini de la Banca Centrală şi i-a aruncat în piaţă, vedem în momentul de faţă acest puseu inflaţionist, mai spune el. Astfel, oamenii au această lichiditate la dispoziţie şi o folosesc pentru consum, lucrul acesta presând pe preţuri.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here