Securitatea financiară a pensionarilor este pusă în pericol în România din cauza sporului negativ şi a migraţiei. Șapte milioane de români sunt deja afectaţi

0
112

Preşedintele CFA România, Adrian Codirlaşu, a declarat la o conferinţă privind sistemele de pensii căsecuritatea financiară a pensionarilor este pusă în pericol în România în principal din cauza sporului negativ şi a migraţiei, iar Pilonul II de pensii este deja ameninţat.

„Securitatea financiară a pensionarilor este pusă în pericol în România în principal din cauza sporului negativ şi a migraţiei, iar Pilonul II de pensii este deja pus în pericol. România este, la nivel mondial, a doua ţară după Siria din punct de vedere al migraţiei, în condiţiile în care Siria este în război, iar noi, nu. Evoluţia aceasta va influenţa negativ posibilitatea de a finanţa sistemul de pensii. Contribuţia la Pilonul I de pensii este deja în deficit şi va deveni nesustenabilă în condiţiile scăderii populaţiei. La Pilonul II de pensii au fost randamente foarte bune de la înfiinţarea lui, însă Guvernul a scăzut contribuţia la 3,75%, deşi conform legislaţiei în vigoare trebuia să fie 6%”, a explicat Adrian Codirlaşu, la lansarea în România a studiului CFA Institute & Mercer ‘Sistemul Ideal de Pensii’.
Studiul prezintă soluţii pentru asigurarea unui sistem de pensii solid, bine structurat, care să răspundă cât mai bine nevoilor societăţii.

Adrian Codirlaşu a precizat că în România economisirea voluntară este redusă, în condiţiile în care 45% din populaţie economiseşte voluntar cu regularitate iar peste 50% dintre români nu au posibilitatea de a economisi.

Conform preşedintelui CFA România, educaţia financiară a românilor este deficitară fapt ce va avea efecte negative în securitatea financiară a populaţiei.

„Economisirea voluntară nu s-a prea dezvoltat în România. În prezent, Pilonul II de pensii este foarte important, inclusiv pentru dezvoltarea pieţei de capital. La acest pilon există circa 7 milioane de deponenţi, în timp ce la piloanele de pensii voluntare, doar câteva mii. Bursa este direct interesată să avem piloni de economisire cât mai dezvoltaţi”, a apreciat, la rândul său, Adrian Tănase, director general al Bursei de Valori Bucureşti.

Acesta a apreciat că, din punct de vedere al BVB, comunitatea locală este cea care dă siguranţă şi sustenabilitate pieţei de capital autohtone.

James Stewart, chairman, AmCham Capital Markets Committee:                                                                                  „Este interesul fiecărui individ care economiseşte să avem o piaţă de capital dezvoltată şi un mediu legislativ adecvat astfel încât administratorii fondurilor de pensii să poată plasa banii în siguranţă, eficient şi sustenabil”.

Specialiştii au considerat educaţia financiară cel mai eficient mijloc prin care cetăţenii pot să decidă modul în care pensia nu le va afecta financiar modul de viaţă.

Paul Smith, preşedinte şi CEO CFA Institute:          „Pensionarea reprezintă, pur şi simplu, o problemă prea mare pentru a ne permite să o ignorăm”.

Studiul arată că nu există un model unic de pensii, care să se poată aplica tuturor ţărilor. Fiecare sistem trebuie să ia în considerare circumstanţele sociale, economice, culturale, politice şi istorice specifice fiecărei ţări.

Conform documentului, există 10 principii care ar trebui respectate într-un sistem ideal de pensii, printre care:

*stabilirea, de către guvernanţi, de obiective clare pentru întregul sistem,

*găsirea unui nivel minim de finanţare al sistemului, general,

*opţiuni standard atractive şi eficiente de participare la sistemul de pensii,

*o anume flexibilitate a sistemului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ