Se confirmă creşterea pensiilor de la 1 septembrie. Cu cât se majorează punctul de pensie

0
103

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că majorarea punctului de pensie din aceste an a fost prevăzută în OUG 114/2018, astfel încât la construcţia bugetului general consolidat pe anul 2019 să poată fi cuprinsă suma necesară pentru acoperirea acestei majorări de la 1 septembrie.

Punctul de pensie creşte de la 1 septembrie cu 15%, la 1.265 lei, odată cu implementarea noii Legi a pensiilor, iar banii sunt prevăzuţi şi nu avem nicio sincopă în acest moment pentru această primă majorare, a declarat, duminică seara, la un post de televiziune, ministrul Muncii, Marius Budăi.

„Anul acesta va fi o majorare a valorii punctului de pensie de la 1.100 de lei la 1.265 de lei, în speţă 15%. În 2021 se va majora valoarea punctului de pensie până la suma de 1.875 de lei, iar între aceste perioade, în 2020, valoarea punctului de pensie va fi la 1.775 de lei. Toate acestea vor fi în paralel cu munca pe care o avem de depus, cu ceea ce avem de făcut, cu achiziţie software şi mai ales ne dorim să ajungem în situaţia în care să începem să simulăm, să începem să migrăm date din programul actual în noul program informatic, să începem să introducem noile formule de calcul”, a spus Budăi, citat de Agerpres.

El a precizat că odată cu intrarea în vigoare a noii Legi a pensiilor mai sunt de implementat şi alte sporuri, dar şi pensiile de agricultori.

„Noi mai avem în lege de implementat acel 25% pentru pensia de urmaş, acel 10% pentru documente care nu au fost luate în calcul, sporuri din anexa 5 la Legea 215, la anexa 263, acele sporuri care nu au avut caracter permanent şi nu au constituit contribuţie, cum este acordul global şi alte sporuri. Aceste lucruri trebuie făcute pas cu pas. Mai avem de introdus şi pensiile de agricultori a căror migrare va fi un pic mai dificilă”, a explicat oficialul MMJS.

„Banii sunt prevăzuţi şi nu avem nicio sincopă în acest moment pentru această primă majorare. Cu siguranţă vom lua în calcul când vom construi bugetul pe anul 2020 şi majorarea de la 1.265 la 1.775 lei şi aşa vom face în fiecare an, astfel încât, în paralel cu tot ceea ce înseamnă program informatic, infrastructură informatică şi aici mă refer la unităţi de calcule noi, la servere mult mai mari şi mult mai performante, pentru că trebuie să migrăm date. Vrem să avem servere perfomante astfel încât durata operaţiunilor care se desfăşoară în implementarea acestei legi şi în formula de calcul să fie scurtată pentru a putea cumva şi aici recupera acest timp pierdut”, a subliniat Budăi.

Ministrul Muncii susţine că există deja o întârziere de şase luni, de la aprobarea legii în Parlament şi până la promulgare, iar acest lucru va aduce o presiune mai mare pe reprezentanţii Casei Naţionale de Pensii în ceea ce priveşte implementarea legii.

„În cele şase luni care au trecut de la votarea legii în Parlament am fi putut, practic, să avem procedura softului de achiziţii în derulare, am fi putut să avem încheiate discuţiile pe acel caiet de sarcini, pe schema în care să ne încadrăm cu programul informatic, pentru că poate fi simplu la prima vedere, dar cu siguranţă nu este aşa”, a subliniat şeful de la Muncă.

În opinia sa, aproximativ 5 milioane de pensii vor intra la recalculare după noua lege. „La această dată sunt 4,971 milioane de pensionari, iar până în 2021 poate fi o evoluţie. Nu este simplu şi nu este la îndemâna oricui”, a adăugat Budăi.

Ministrul Muncii a făcut o simulare pe o pensie de 803 lei, care va creşte de la 1 septembrie odată cu majorarea punctului de pensie cu 15% la 924 de lei, la 1 septembrie 2020 va ajunge la 1.296 de lei, iar la 2021 la 1.369 lei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ