Ruşii sunt interesaţi să nu existe concurenţă regională privind exploatările de gaze naturale din zonă. In schimb, dacă exploatările de gaze din Marea Neagră nu au loc ,toată lumea are de pierdut

0
1253

Otilia Nuţu, expertă în probleme energetice la Expert Forum, a declarat într-o dezbatere:

Toată lumea ar avea de pierdut dacă exploatările de gaze naturale din Marea Neagră nu ar avea loc, în afară de ruşi, care sunt interesaţi să nu existe concurenţă regională din partea gazului românesc”

Este în interesul tuturor ca aceste exploatări să aibă loc, pentru că dacă nu au loc, atunci şi impozitul încasat de stat sau orice tip de venit pe care l-ar putea încasa statul va fi zero, şi gazele exploatate din Marea Neagră ar fi zero. Deci toată lumea ar avea numai de pierdut. Mai puţin ruşii, care ar fi foarte interesaţi să nu existe concurenţă regională din partea gazului din Marea Neagră”, a explicat Otilia Nuţu.

Potrivit ei, trebuie să înţelegem că acest depozit din Marea Neagră, la scală globală, este unul de dimensiuni medii, adică nu este aşa o avuţie uriaşă. „Nu se poate compara cu depozitele din Norvegia, spre exemplu. Este însă un depozit semnificativ pentru concurenţa în regiune. Noi, practic, dacă am exploata aceste gaze, am exporta în  ţările de lângă noi, în Bulgaria, în Ungaria, dar mai ales în Republica Moldova”, a mai spus Nuţu.

Expertul a criticat şi fiscalitatea apărută în legea offshore, despre care susţine că este doar un „copy-paste negândit”:

Fiscalitatea care a apărut de vineri pe luni în legea offshore nu a fost în niciun caz gândită de vreun «mastemind» din Finanţe care s-a trezit peste noapte cu o idee genială. Pur şi simplu este un copy-paste negândit al impozitului pe veniturile suplimentare”, a precizat Otilia Nuţu.

Exploatarea are nevoie de un cadru fiscal stabil şi un sistem de taxare echitabil USR a organizat, astăzi, o primă dezbatere în spaţiul public despre oportunităţile şi impactul pe care l-ar avea în economia românească exploatarea gazelor din Marea Neagră.

USR a invitat la dezbatere specialişti în domeniul valorificării gazelor naturale, reprezentanţi ai statului şi ai organizaţiilor care reprezintă interesele producătorilor din domeniu. Este vorba despre Radu Dudău – fondator EPG Policy Group, Vasile Iuga – expert în domeniul valorificării gazelor naturale, Otilia Nuţu – analist Expert Forum, Ciprian Alic – director departament „Accesare Fonduri Europene” Transgaz, Diana Nazare – membru Federaţia Patronală Petrol şi Gaze şi Constantin Gheorghe – preşedinte ACROPO.

Toţi experţii susţin importanţa unui cadru fiscal stabil şi a unui sistem de taxare echitabil atât pentru stat, cât şi pentru producători. Este important ca termenii fiscali să nu fie modificaţi pe durata derulării acordului de concesiune pentru că acest tip de activităţi presupun investiţii foarte mari pe care titularii de concesiuni le fac înainte de începerea producţiei. Un astfel de regim fiscal ar contribui esenţial la valorificarea pe plan intern a gazelor naturale produse în Marea Neagră. 

Exploatarea gazelor din Marea Neagră este proiectul economic cel mai important al ţării noastre, după aderarea la Uniunea Europeană. El merită dezbătut public, nu trebuie ascuns în spatele unor uşi de birouri. Nu acesta este modelul pe care USR şi-l doreşte pentru proiectele de investiţii care pot contribui la bunăstarea românilor pe termen lung”, a spus deputata USR Cristina Prună.

Într-o Românie în care de un an şi jumătate vedem numai atacuri la adresa statului de drept, această dezbatere este o gură de normalitate şi o oportunitate foarte bună. USR va aloca foarte multă energie şi interes în perioada următoare pentru a vedea realizat acest proiect economic ca la carte. Este clar că identificarea unor soluţii în acest domeniu este urgentă. Noi, ca oameni politici, putem lua decizii înţelepte în măsura în care organizăm dezbateri şi participăm la dialog”, a spus şi preşedintele USR, Dan Barna.

E important să întelegem rolul exploatărilor din Marea Neagră pentru beneficiul României şi al cetăţenilor ei, este important ca dincolo de conferinţele şi dezbaterile de specialitate, unde subiectul este cunoscut şi aprofundat, să putem să transmitem un mesaj corect cetăţenilor simpli prin care să explicăm importanţa exploatării gazelor din Marea Neagră”, a adăugat senatoarea USR Silvia Dinică.

USR consideră că orice politică publică ce va fi promovată în imediata perioadă va trebui să aibă în centru consumatorul român, casnic şi industrial. Creionarea unui sistem de tarife pentru a compensa o eventuală creştere preţului pentru consumatorii afectaţi de sărăcia energetică, stimulentele fiscale pentru ramurile industriale care au fost lăsate în paragină de toţi cei care s-au perindat la guvernare în ultimii ani, creşterea gradului de conectare al consumatorilor casnici prin sprijinirea operatorilor de distribuţie şi furnizare din zonele sărace ale ţării şi modernizarea sistemului de depozitare al gazelor naturale sunt doar câteva dintre ideile care au fost expuse în cadrul dezbaterii.

Producţia de gaze din Marea Neagră poate contribui esenţial nu numai la confortul consumatorului casnic sau chiar la o relansare a industriei româneşti, ci şi la securitatea energetică a ţării. În condiţiile în care producţia de gaze naturale a ţării este în declin, noile zăcăminte din Marea Neagră vor acoperi toată cererea internă, iar România nu va mai avea nevoie să cumpere gaz din import.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here