Românii au alocat pentru vacanţa de Paşte între 200 şi 400 lei pe zi de persoană

0
987

Potrivit studiului realizat de platforma de rezervări HotelGuru.ro, care precizează că românii au folosit voucherele de vacanţă pentru rezervarea vacanţei de sărbători, principala destinaţie pentru vacanţa de Paşte a românilor rămâne şi în acest an România.

Printre destinaţiile preferate de români se număra Transilvania şi satele din Bucovina (33,7%), Delta Dunării (13,7%) şi litoralul românesc (11,6%), potrivit studiului. La vacanţa de Paşte se adaugă şi ziua liberă de 1 Mai, motiv pentru care numărul rezervărilor a crescut în această perioadă, afirmă hotelierii.

Şi anul acesta românii preferă destinaţiile din România pline de tradiţii şi obiceiuri de Paşte, iar hotelierii pregătesc meniuri tradiţionale pentru a-i primi pe oaspeţi într-un decor de sărbătoare. De asemenea, voucherele de vacanţă au fost folosite de peste 40% dintre respondenţi pentru această mini-vacanţă, profitând de ultimele săptămâni în care pot fi folosite.

Cei care nu au avut vouchere de vacanţă, au alocat între 200 şi 400 lei / zi de persoană, arată studiul. Aproape 80% dintre respondenţi au declarat că vor încerca să se încadreze în suma de 200 lei / zi de persoană, în timp ce 17,9% dintre respondenţi au declarat că se vor încadra în 300 de lei de persoană, pe zi.

Doar 5% dintre respondenţi au declarat că vor cheltui până la 400 lei pe zi, de persoană, în vacanţa de Paşte. Românii care au participat la studiu vor pleca în concediu cu familia, inclusiv cu copiii (43,2%), iar 37,9% dintre respondenţi aleg să meargă în cuplu sau cu prietenii.

Totodată, 32,6% dintre românii care au răspuns chestionarului online îşi vor petrece sărbătorile Pascale acasă, motivul principal fiind bugetul redus (43,8%), dar şi pentru a petrece sărbătorile acasă cu familia (39,1%) sau lipsa zilelor libere (17,2%).  

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here