România trebuie să investească mai mult şi mai inteligent în educaţie, prin care să ofere şanse copiilor să-şi exploateze talentele

0
1229
educatie

Afirmaţia îi aparţine Tatianei Proskuryakova, manager de ţară al Băncii Mondiale, în conferinţa de lansare a Raportului pentru Dezvoltare Globală 2018.

“Tehnologia oferă o paletă mult mai largă de oportunităţi angajaţilor calificaţi şi firmelor inovatoare, în timp de angajaţii slabi calificaţi şi firmele mai puţin productive riscă să rămână în urmă. România are studenţi foarte buni care vor ajunge la companii de elită, dar, în acelaşi timp, în România există persoane care nu au deprins abilităţi foarte bune. În zona rurală, doar 1% dintre tineri au abilităţi şi performanţe în învăţământ. Ţara va avea de recuperat un decalaj foarte important în raport cu celelalte state. Banca Mondială derulează proiectul ROSE, în care 263 de licee sunt implicate, iar peste 500 sunt pe punctul de a semna programe de finanţare. România trebuie să investească mai mult în educaţie şi mai inteligent şi să ofere şanse copiilor să-şi exploateze talentul”, a spus Proskuryakova.

Conform raportului Băncii Mondiale, aproximativ 83% dintre şcolile din România cu performanţe scăzute se află în mediul rural, în timp rata de absolvire a studiilor la nivel terţiar este de puţin peste un sfert (25,6%), fiind cea mai mică din Uniunea Europeană (UE).

Documentul, prezentat de economistul principal al Băncii Mondiale şi co-autor al Raportului Dezvoltării Globale pentru 2018, Halsey Rogers, arată, totodată, că diferenţele dintre ratele de părăsite timpurie a şcolii sunt contrastante între mediul rural (26,6%) şi mediul urban (6,2%).

În acest context, în raportul Băncii Mondiale se recomandă României: *măsurarea competenţelor,

*atragerea şi menţinerea celor mai buni în cariera didactică,

*investiţii mai mari în educaţie şi cu accent pe grupurile vulnerabile,

*creşterea gradului de responsabilitate pentru rezultatele învăţării şi

*implicarea angajatorilor şi altor factori interesaţi.

Potrivit sursei citate, procentul elevilor cu performanţe ridicate din România – cei care sunt capabili să rezolve probleme complexe – este de cel mai scăzut din UE, respectiv: 2% la citire, 3,3% la matematică şi 0,7% la ştiinţe.

În acelaşi timp, nivelurile de finanţare ale educaţiei în România sunt printre cele mai scăzute din Europa, la 3,1% din PIB în 2017, în timp ce recomandarea UNESCO este cuprinsă între 4% şi 6% din PIB pentru a realiza sisteme de educaţie mai performante.

În prezent, Banca Mondială finanţează un proiect dedicat învăţământului secundar în România (ROSE), în care liceele şi universităţile au început să implementeze proiecte pentru a îmbunătăţi tranziţia elevilor în învăţământul terţiar şi menţinerea studenţilor în primul an universitar. Proiectul se implementează în 263 de licee, iar la ora actuală 521 de licee aşteaptă să semneze astfel de granturi.

Banca Mondială, în parteneriat cu Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), a organizat, la Bucureşti, sub Înaltul Patronaj al preşedintelui României, lansarea raportului “World Development Report 2018: Learning to Realize Education’s Promise”.

Raportul Dezvoltării Globale (WDR), o publicaţie de prestigiu a Băncii Mondiale, este un ghid foarte valoros pentru analiza stării economice şi sociale la nivel mondial, iar tematica ediţiei din acest an este educaţia.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here