România se clasează pe locul 5 în topul ţărilor din Uniunea Europeană, unde gradul de ocupare a forţei de muncă pentru persoanele cu vârste cuprinse între 55 şi 64 de ani a fost cel mai scăzut în 2017

0
1057

Un raport Eurostat arată că România este ţara, alături de alte state din UE, cu cele mai puţine joburi ocupate de persoanele cu vârsta între 55 şi 64 de ani

Cele mai mici rate de ocupare a forţei de muncă au fost înregistrate în Grecia (38,3%), Luxemburg (39,8%), Croaţia (40,3%), Slovenia (42,7%) şi România (puţin peste 43%). La polul opus, rata cea mai înaltă de ocupare a locurilor de muncă pentru această grupă de vârstă a fost observată în Suedia (76,4%), urmată de Germaniei (70,1%), Danemarca (68,9%), Estonia (68,1%), Lituania (66,1%), Ţările de Jos (65,7%) şi Regatul Unit (64,1%).

Comparativ cu 2016, rata de ocupare a forţei de muncă pentru cei cu vârste cuprinse între 55 şi 64 ani a crescut în 2017 în toate statele membre şi peste jumătate din populaţia cu vârste între 55 şi 64 de ani a fost angajată în 20 de state membre ale UE, arată studiul.

În privinţa persoanelor mai tinere, în 2017, rata de ocupare a forţei de muncă în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani în UE a fost de 72,2% (comparativ cu 2016, când fusese 71,1%).

Strategia Europa 2020 urmăreşte atingerea unei rate totale a ocupării forţei de muncă de cel puţin 75% pentru persoanele cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani. Acest obiectiv a fost transpus în diferite obiective naţionale pentru a reflecta situaţia şi posibilităţile fiecărui stat membru de a contribui la obiectivul comun, potrivit Eurostat.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here