România este un paradis investiţional, având cel mai mic nivel de taxare din UE în multe domenii

0
1454

Daniel Tudor, vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), în cadrul conferinţei “Ziua antreprenorului român”, a mai declarat că până la finele anului, trezoreria va fi digitalizată.

“În ultima perioadă, nu ştiu câţi dintre dumneavoastră aţi observat, au existat iniţiative legislative care să sprijine antreprenoriatul. Astăzi, din punctul meu de vedere, numai cine nu vrea să-şi plătească taxele nu o face. Trebuie să recunoaştem, şi în discuţiile cu organizaţiile profesionale, am ajuns la concluzia că România este un paradis investiţional astăzi. Avem taxare la nivelul cel mai mic din Uniunea Europeană în mai multe domenii de activitate”, a arătat Tudor.

Potrivit acestuia, problemele principale cu care se confruntă antreprenorii sunt şi problemele administraţiei publice, oferind drept exemplu forţa de muncă.

“Digitalizarea agenţiei este un subiect principal. Noi am continuat partea de informatizare, am dezvoltat aplicaţii şi am achiziţionat câteva aplicaţii care continuă programul început, deci nu a fost lăsat pur şi simplu de izbelişte. Partea de digitalizare a trezoreriei este în stadiu foarte avansat”, potrivit oficialului ANAF.

Întrebat când va fi finalizată digitalizarea trezoreria statului, el a arătat că trezoreria nu este parte componentă a agenţiei fiscale, ci este parte a Ministerului Finanţelor Publice.

“Şi noi, ANAF, instituţie care monitorizează colectarea taxelor, avem nevoie de această zonă informatizată. Nu vreau să dau un orizont de timp, dar cred, de fapt sunt convins că până la sfârşitul anului va fi operaţională acea poveste cu online-ul pe zona de trezorerie”, a mai spus Tudor.

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat organizează luni “Ziua Antreprenorului”, un eveniment care marchează momentul recunoaşterii continuităţii antreprenoriatului românesc.

Pe durata evenimentului, care reprezintă o premieră pentru comunitatea antreprenorială românească, vor fi prezentate modele din business-ul românesc şi afaceri de familie, care îmbină tradiţia şi inovaţia şi transformă poveştile în branduri de succes.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here