România are proiecte subcontractate pentru infrastructură în valoare de 4 miliarde de euro, proiecte care nu mai au nevoie de studii de fezabilitate sau licitaţii

0
132

Afirmatia îi aparţine Rovanei Plumb, ministrul Fondurilor Europene, şi a fost facută la conferinţa la nivel înalt privind viitorul Politicii de Coeziune.

„Din 5 miliarde de euro cât este alocarea pentru infrastructură de transport, indiferent că vorbim de rutier, de naval, aerian, feroviar, România are pentru infrastructură 4 miliarde subcontractate. Deci asta înseamnă că nu mai e nevoie nici de studii de fezabilitate, nu e nevoie nici de proiect tehnic, nu e nevoie nici de licitaţii. Vă invit la prima întrevedere pe care o vom avea în curând cu constructorii care sunt sub contactele de construcţie, de atribuire pentru suma de 4 miliarde de euro, pentru a vedea exact ce se întâmplă. Din 4 miliarde de euro aflate în contractare în momentul de faţă am transmis solicitare şi s-a întors de la Comisia Europeană un miliard de euro, pentru infrastructură. Nevoile României pentru infrastructură sunt enorme pentru că într-adevăr nu mai avem nevoie de penalităţi la bugetul de stat să fie plătite pentru nerespectarea unor prevederi contractuale, ci avem nevoie ca românii să circule în siguranţă pe autostrăzi”, a spus Rovana Plumb.

În ceea ce priveşte autostrada Sibiu – Piteşti, ministrul Fondurilor Europene a declarat că în luna decembrie se estimează că va fi obţinut avizul de mediu. Valoarea eligibilă proiectului este de 2,42 miliarde de euro. Obiectivul asumat la nivelul Ministerului Transporturilor este transmiterea cererii către comisarul Corina Creţu în trimestru patru al anului 2019. Contractele de execuţie pentru loturile 1 şi 5 sunt în curs de evaluare, urmând a fi atribuite după finalizarea procedurii de mediu. De asemenea, după finalizarea procedurii de mediu va fi lansată şi procedura de licitaţie pentru lotul 4, urmând ca documentaţia pentru loturile 2 şi 3 să fie revizuită.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ