Rezoluţie dură pentru România,pregătită de Parlamentul European

0
1376

Plenul Parlamentului European va adopta, la mijlocul săptămânii viitoare, rezoluţia privind situaţia statului de drept din ţara noastră. Actul a fost elaborat în urma modificărilor legilor justiţiei şi a legislaţiei penale de către coaliţia majoritară PSD-ALDE, modificări care în opinia majorităţii deputaţilor europeni au rolul să slăbească statul de drept şi lupta anticorupţie.

Europarlamentarii sunt nemulţumiţi şi de modul în care Laura Codruţa Kövesi a fost schimbată din funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi de noua procedură declanşată de ministrul justiţiei, Tudorel Toader pentru revocarea procurorului general, Augustin Lazăr. Şi evenimentele din 10 august, din Piaţa Victoriei, sunt în atenţia parlamentarilor europeni, precum şi faptul că niciun factor de decizie din Guvern şi Legislativ nu pare interesat să acorde mai multă importanţă Consiliului Superior al Magistraturii în numirea procurorilor şefi de la DNA, DIICOT şi Parchetul General. 
     

Pentru şedinţa de plen a Parlamentului European, ce va avea loc miercuri, 14 noiembrie, a fost elaborat deja un draft al rezoluţiei privind statul de drept din ţara noastră, document care include critici dure la adresa autorităţilor de la Bucureşti şi la legislaţia adoptată de coaliţia majoritară parlamentară PSD-ALDE cu privire la justiţie, anticorupţie, mass-media şi organizaţiile neguvernamentale. Totodată, documentul condamnă “intervenţia violentă şi disproporţionată” a jandarmilor şi poliţiştilor la protestul diasporei din 10 august.
     

Draftul rezoluţiei a fost stabilit de reprezentanţii grupurilor politice din comisia de justiţie şi libertăţi a Parlamentului European (Comisia LIBE) şi va fi discutat astăzi de liderii grupurilor politice din PE, urmând a fi votat în 14 noiembrie. 
     

Menţionăm că draftul poate suferi modificări în funcţie de amendamentele formulate de grupurile politice din Parlamentul European.  

Documentul conţine 13 puncte pe care ar trebuie să le pună în aplicare autorităţile de la Bucureşti. Guvernul şi coaliţia majoritar parlamentară PSD-ALDE trebuie să garanteze că valorile europene comune sunt respectate pe deplin şi că drepturile fundamentale, astfel cum sunt prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, sunt garantate.
 

Parlamentul European “este profund îngrijorat de legislaţia reformată referitoare la legislaţia judiciară şi penală din România, în special cu privire la potenţialul său de a submina în mod structural independenţa sistemului judiciar şi capacitatea de a combate eficient corupţia în România, precum şi de a slăbi statul de drept”. 
     

În draftul rezoluţiei se arată că PE invită autorităţile române să instituie garanţii pentru a asigura o bază transparentă şi legală pentru orice cooperare instituţională şi pentru a evita orice ingerinţă care să depăşească sistemul de verificare şi echilibrare. De asemenea se solicită consolidarea controlului parlamentar asupra serviciilor de informaţii.
     

Autorităţile de la Bucureşti trebuie să contracareze orice măsuri care ar dezincrimina corupţia în funcţie şi să aplice strategia naţională anticorupţie. 
     

În document, se menţionează că trebuie reconsiderată legislaţia privind finanţarea, organizarea şi funcţionarea ONG-urilor în ceea ce priveşte potenţialul său de a avea un efect intimidant asupra societăţii civile, precum şi în contradicţie cu principiul libertăţii de asociere şi dreptul la viaţă privată şi de a o alinia pe deplin Cadru UE.
     

Conform draftului rezoluţiei, PE îşi exprimă profunda îngrijorare cu privire la restricţiile politice ale libertăţii mass-mediei şi la propunerile de lege penalizând denigrarea României în străinătate şi reintroducând defăimarea în Codul penal. De aceea, Guvernul şi Legislativul ar trebui să pună în aplicare pe deplin toate recomandările Comisiei Europene, GRECO şi Comisiei de la Veneţia şi să se abţină de la orice reformă care ar pune în pericol respectarea statului de drept, inclusiv independenţa sistemului judiciar. Toate acestea ar trebui făcute şi cu sprijinul societăţii civile, într-un proces transparent.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here