Rata de absorbție a fondurilor europene din agricultură și dezvoltare rurală propusă până la finele anului este de circa 10%, ceea ce înseamnă între 800 și 900 de milioane de euro

0
1976
Rata de absorbție a fondurilor europene din agricultură

Din cei 800-900 de milioane, componenta pentru investiții va fi de peste 400 de milioane de euro, a declarat directorul general al AFIR, David Eugen Popescu.

“Avem proiecte selectate de aproape un miliard de euro și plăți autorizate de 650 de milioane de euro, un grad de absorbție de aproape 7,5% și un target de 10% până la finele anului. Aceste sume înseamnă doar plăti pentru investiții ci, totodată, și plăți făcute cu sprijinul celor de la APIA pentru măsurile delegate care sunt importante și consistente în aceste valori. Totuși, pentru sfârșitul anului, acest 10% pe care îl propunem înseamnă undeva între 800 și 900 de milioane de euro plătiți efectiv, vorbim de absorbție reală, iar componenta pentru investiții sperăm să fie undeva de peste 400 de milioane de euro. Acest lucru înseamnă o balansare echilibrată între plățile de investiții și plățile pe suprafață”, a spus Popescu, la conferința “PNDR 2014-2020 — Prezent și viitor”, organizată la INDAGRA.

290 de milioane de euro

Acesta a precizat că a fost deja solicitată Comisiei Europene rambursarea unor sume din plățile efectuate, iar banii plătiți efectiv se ridică la 290 de milioane de euro. “Am cerut deja Comisiei o parte din acești bani și i-am și primit și cred că din aceste punct de vedere suntem, probabil, cel mai avansat program. Până în prezent am transmis Comisiei Europene trei solicitări de rambursare, din care primele două, totalizând 290 de milioane de euro, au fost deja onorate. Cea de-a treia a fost transmisă în noiembrie, este în curs de autorizare și cu siguranță va fi rambursată până la sfârșitul anului”, a adăugat Popescu.

Potrivit datelor Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), agenția a primit din aprilie 2016 și până în prezent, prin intermediul submăsurilor de finanțare din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 — 2020, 12.896 cereri de finanțare pentru proiecte de investiții în agricultură și dezvoltarea spațiului rural. Valoarea totală nerambursabilă a cererilor de finanțare depuse este de peste 1,58 miliarde de euro.

12.000 de proiecte

“Dacă vorbim de 2016 suntem în tendință pozitivă, sunt 12.000 proiecte depuse, aproximativ 1,6 miliarde de euro și ne apropiem 120% grad de acoperire a alocărilor. Lucrările merg într-o direcție bună. Numai în ultimele luni din 2016 ritmul de depunere a devenit din ce în ce mai intens, ceea ce ne bucură”, a mai spus Popescu.

Cele mai multe cereri de finanțare, 4.578, au fost depuse on-line pe submăsura (sM) 6.1 ‘Instalarea tinerilor fermieri’, prin care fiecare proiect poate beneficia de maxim 50.000 de euro. Un interes crescut s-a înregistrat și pentru submăsura 4.1 “Investiții în exploatații agricole” pentru care AFIR a primit 721 de cereri de finanțare depuse, de asemenea on-line. Valoarea totală nerambursabilă a proiectelor depuse pentru sM 4.1 se ridică la 310,2 milioane de euro. Pentru submăsura 4.1a “Investiții în exploatații pomicole” s-au depus 119 de cereri de finanțare, în valoare totală nerambursabilă de aproximativ 54,5 milioane de euro.

Mai sunt sesiuni deschise

În prezent mai sunt sesiuni deschise până pe 30 noiembrie 2016 pentru sM 4.1a și până pe 15 decembrie 2016, pentru sM 4.2 “Procesarea produselor agricole” și sM 4.2a “Procesarea produselor din sectorul pomicol”.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here