Radu Graţian Gheţea, preşedintele de onoare al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), va propune băncilor ca în cazul creditelor oferite persoanelor fizice costul acestora să nu mai fie „atât de puternic legat” de indicatorul ROBOR

0
1942

La seminarul EU-COFILE organizat, la Sinaia, de ARB, BNR şi Alpha Bank,   Radu Gheţea a spus:

“Ar fi de dorit ca la creditele pentru persoane fizice să nu mai fie legat atât de puternic costul creditului de un indicator – ROBOR – care este atât de puţin controlat de către clienţi. Voi propune colegilor din ARB să avem o dezbatere mai amplă pe tema aceasta”, a spus de

Potrivit acestuia, ROBOR, ca şi EURIBOR, n-ar trebui să mai apese atât de mult asupra clienţilor persoane fizice. „Ei ar trebui să fie mai bine protejaţi”, a mai spus liderul ARB.

În opinia lui, nici indicatorul EURIBOR (de care sunt legate creditele de consum în valută) „nu va mai rămâne la nesfârşit în jurul cotei zero, în zona în care se află în prezent”.”   Radu Ghetea a avansat ideea înlocuirii ROBOR cu modelul “prime rate” pe care băncile o acordă celor mai puţin riscanţi clienţi, la care se adaugă o marjă în funcţie de gradul de risc al clientului.

ROBOR la trei luni, indicele faţă de care se calculează costul creditelor în lei cu dobândă variabilă, a crescut în ultima perioadă de la 0,87% (cât era la începutul anului), până la 2,19%. Aceasta afectează puternic ratele pe care trebuie să le plătească împrumutaţii.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here