Proiectul de OUG pe ridesharing intră în ședința de Guvern de joi

0
1270

Proiectul de ordonanță de urgență privind reglementarea platformelor de ridesharing va intra joi în primă lectură în ședința de Guvern și va fi adoptat după ce primește avizul din partea Consiliului Economic şi Social, a anunţat ministrul Transporturilor. Răzvan Cuc.

Declarația vine după ce aproximativ 300 de taximetriști au protestat, marți, în Piața Constituției, faţă de proiectul de ordonanţă privind activitatea de ridesharing, despre care spun că e o formă mascată de a face concurență neloială taximetriștilor.

Pe de altă parte, ordonanța a fost cerută de companiile care fac ridesharing – Uber, Bolt și Clever, care au spus că activitatea lor trebuie reglementată.

Pe de altă parte, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a spus că, dacă activitatea de ridesharing nu va fi reglementată prin OUG, PSD va face toate eforturile ca legea privind acest domeniu să intre miercuri la votul final.

Mai avem ride-sharingul. Să vedem dacă Guvernul o să dea ordonanţa. Proiectul de lege este la comisiile de specialitate, mi se pare că sunt cinci comisii avizatoare. Am vorbit deja cu liderul grupului PSD, domnul (Alfred-n.red.) Simonis, şi, dacă ordonanţa nu o să fie dată, am vrea să urgentăm acest proiect de lege, să intre o dată în legalitate. Pe urmă, dacă mai sunt discuţii şi cu celălalt sistem, cu taximetria, de asemenea, suntem deschişi să stăm de vorbă şi cu dânşii să o reglementăm. Eu sper să se dea ordonanţa. Dacă nu, o să facem toate eforturile ca miercuri să intre la votul final”, a spus Marcel Ciolacu, citat de Mediafax.

Comisiile pentru transporturi şi tehnologia informaţiilor ale Camerei Deputaţilor au amânat, miercuri, decizia referitoare la proiectul de lege privind transportul alternativ din lipsă de cvorum.

Pe de altă parte, Răzvan Cuc a spus că Parlamentul nu poate să legifereze un proiect la fel de rapid precum Guvernul, mai ales că în curând vine vacanţa parlamentară.

Am constatat că unii doresc să confişte legiferarea unui domeniu nou în ţară, anume cel al transportului alternativ. Cei de la USR au declarat iniţial să lăsăm Parlamentul să legifereze. Acest proiect este de urgenţă şi trebuie adoptat de îndată. Am avut în Parlament 6 luni pe masă legile respective şi nu s-a făcut absolut nimic”, a spus Răzvan Cuc.

Citeste mai mult pe Digi24

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here