Primarii se tem că Guvernul, prin taierea subvenţiilor de 2 miliarde lei, pune în pericol programul de cadastrare gratuită

0
589

Un proiect de ordonanţă de urgenţă al Ministerului Dezvoltării prevede că, timp de 4 ani, începând din 2018, statul nu va mai subvenţiona lucrările gratuite de cadastrare.   Ca atare, statul retrage subvenţiile pe următorii 4 ani (431 milioane de lei în 2018, 475 milioane de lei în 2019, 521 milioane de lei în 2020 şi 575 milioane de lei în 2021), sperând că astfel va forţa ANCPI să obţină fonduri europene.

Programul Naţional de Cadastru prevede înregistrarea, până în 2023, a tuturor imobilelor din România, fie că sunt clădiri ori terenuri agricole. În 2017, ANCPI a cadastrat puţin peste 300.000 de imobile. Primarii se tem că, în lipsa banilor de la stat, Autoritatea nu va putea să ducă programul de cadastrare la capăt, doar din fondurile proprii.

Edilii localităţilor înscrise în Programul de cadastrare naţională se tem că, în cazul în care se aprobă proiectul de ordonanţă care prevede sistarea subvenţiilor acordate ANCPI, autoritatea nu va putea duce la bun sfârşit programul, au declarat unii dintre beneficiarii programului.

„Dacă Guvernul nu mai subvenţionează ANCPI, nu ştim dacă vom mai beneficia de gratuitate”, au spus sursele citate. Statul are de gând să retragă subvenţiile de 2 miliarde lei, pe care trebuia să le plătească ANCPI în următorii 4 ani, chiar dacă instituţia are un program prin care se obligă să cadastreze gratuit toate imobilele din ţară.   În momentul de faţă, 10.418.395 de imobile sunt înscrise în evidenţele de cadastru şi carte funciară, reprezentând 26,05% din numărul total estimat de imobile. Din cele puţin peste 10,4 milioane de imobile,  ANCPI a cadastrat gratuit 572.162 imobile.

Guvernul intenţionează, potrivit unui proiect de ordonanţă al Ministerului Dezvoltării, să sisteze plata subvenţiilor pe următorii 4 ani (suma totală economisită astfel fiind de 2 miliarde lei), astfel încât ANCPI va fi nevoită să suporte singură cheltuielile de cadastrare.

ANCPI a primit, în acest an, de la stat subvenţii de 280,74 milioane lei, din care aproape 203 milioane lei sunt cheltuieli de personal. „Suma alocată de la bugetul de stat pentru anul 2017 este de 280.740.000 lei, pentru ANCPI şi instituţiile subordonate, fiind compusă din:

*202, 8 milioane de lei – cheltuieli de personal;

*53, 64 milioane de lei –bunuri şi servicii (cheltuieli necesare pentru întreţinere şi funcţionare);

*927.000 lei – Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile; *500.000 lei – Alte cheltuieli;

*22,9 milioane de lei – Cheltuieli de capital – cheltuieli aferente obiectivelor de investiţii”.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ