Primăria Capitalei anunţă că va acorda şi în 2019 ajutoarele sociale destinate să încurajeze natalitatea şi să susţină educaţia copiilor

0
871

Primarul general, Gabriela Firea, anunţă că peste 80.000 de persoane au beneficiat deja de aceste stimulente şi ajutoare, iar acordarea acestora va continua “chiar dacă bugetul Primăriei Capitalei este diminuat din cauza unor decizii politice luate de Guvernul României”.

“Aşa cum am promis, chiar dacă bugetul Primăriei Capitalei este diminuat din cauza unor decizii politice luate de Guvernul României, Primăria Capitalei va continuă să încurajeze natalitatea, să susţină educaţia copiilor şi să îmbunătăţească viaţă celor care fac parte din categorii sociale vulnerabile. Bucureştenii nu trebuie să suporte consecinţele unor răzbunări politice, aşa că vom face tot ce este necesar că cele şase programe, de care au beneficiat, numai anul trecut, peste 80.000 de cetăţeni, să se deruleze şi în anul 2019! Până în prezent s-au acordat stimulente financiare în valoare de peste 400 de milioane de lei”, a declarat Gabriela Firea, potrivit News.ro.

Primăria Capitalei, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, acordă stimulente financiare pentru integrarea socială a persoanelor adulte cu handicap, pentru copiii încadraţi în grad de handicap şi pentru nou-născuţi. De asemenea, se acordă ajutor social comunitar pentru familia monoparentală, sprijin financiar pentru femeile gravide din Bucureşti şi bani pentru prevenirea abandonului şcolar.

În ceea ce priveşte stimulentul financiar pentru integrarea socială a persoanelor adulte cu handicap, în cuantum de 500 lei/lună, Primăria Capitalei anunţă că există 45.567 de beneficiari care încasează lunar stimulentul, suma plătită ridicându-se la 273.109.500 lei.

În ceea ce priveşte stimulentul financiar pentru copiii încadraţi în grad de handicap, de 1.000 lei/lună, Primăria precizează că există 5.121 de beneficiari/ lună, suma plătită îână în prezent fiind de 61.976.000 lei.

De asemenea, s-a acordat stimulentul financiar pentru nou-născuţi, în valoare de 2.500 lei net/nou-născut, unui număr de 20.657 de persoane, suma plătită fiind de 51.642.500 lei.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here