Prețul gazelor românești este dublu față de cel de pe piețele externe, ca efect al OUG 114

0
886

Gazele românești au ajuns să fie tranzacţionate pe Bursa Română de Mărfuri (BRM), în luna august, cu circa 106 lei pe MWh, prețul fiind dublu față de cel de pe bursa de la Viena. Acesta este unul dintre efectele controversatei OUG 114/2018, act normativ aprobat de Guvern fără niciun fel de consultare. Mediul de afaceri a avertizat că aceasta va fi una dintre consecințele negative ale ordonanței, însă autoritățile statului nu au ținut cont și nu au luat nicio măsură pentru abrogarea ei.

Gazele tranzacţionate la Viena s-au ieftinit mult, ajungând chiar și până la 56,2 lei/ MWh de la 122 lei/MWh cât erau la începutul anului.

HotNews.ro a arătat prin mai multe articole că prevederile din OUG 114 sunt nocive pentru piața energiei. Pe partea de gaze, OUG 114 prevede plafonarea la 68 lei/MWh a prețului pentru gazele livrate de producători în regim reglementat, până în februarie 2022. Plafonarea pentru consumatorii aflați în regim reglementat duce la creșterea prețurilor pe piața liberă. Mai mult, în condițiile în care prețurile de pe piețele internaționale sunt mai mici, cresc și importurile. Așa a ajuns România să importe foarte mult chiar și pe timp de vară, când, în mod obișnuit, acestea tindeau spre zero.

Mai mult, acum România riscă să plătească și amenzi usturătoare din cauza ordonanței, fiind în pragul trimiterii în judecată la Curtea Europeană de Justiție.

Comisia Europeană nu mai acceptă nicio explicație din partea autorităților române în ceea ce privește restricțiile impuse pe piața gazelor prin controversata OUG 114/2018, reiese din documente ale autorităților de la Bruxelles consultate de HotNews.ro. După cum se prezintă lucrurile, sancționarea României de către Curtea Europeană de Justiție, care ar însemna o amendă zilnică, pare inevitabilă. Chiar dacă se află sub presiunea timpului, fiind o chestiune de câteva zile, autoritățile române nu au luat nicio măsură concretă pentru eliminarea restricțiilor, mai ales că există și un lobby puternic din partea marilor câștigători de pe urma OUG 114 ca lucrurile să nu fie schimbate semnificativ.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here