Premierul Mihai Tudose a declarat că Guvernul va renunţa la limitarea angajărilor în sistemul bugetar, prevăzută în proiectul de buget pentru anul 2018

0
1600

Întrebat cum comentează faptul că se doreşte introducerea unei măsuri restrictive în privinţa angajărilor, respectiv o angajare la două ieşiri din sistem, Tudose a precizat: „Se va renunţa la acest lucru. Să vedem. Administraţia locală e independentă, i se dă un buget, poate să angajeze câţi doreşte, dar să stea în anvelopa bugetară”.

Potrivit proiectului de buget pentru 2018 pregătit la nivelul Guvernului, angajările în administraţia publică vor fi permise anul viitor doar cu regula „1 la 2”, respectiv la două posturi vacante va fi permisă o singură angajare.

Totodată, Guvernul nu va acorda nici anul viitor tichete cadou, premii, indemnizaţii de vacanţă, cupoane sociale în învăţământ sau ajutorul de 500 de euro pentru educaţia permanentă a fiecărui nou-născut, iar anumite drepturi ale poliţiştilor, militarilor şi funcţionarilor publici din penitenciare vor fi îngheţate la nivelul lunii decembrie 2017.

Întrebat de ce sunt sunt prevăzute reduceri de cheltuieli de 10%, Tudose a răspuns: „Eficientizăm . Nu putem să rămânem cu această cheltuire a banului public în tot ceea ce înseamnă sistem public, excepţie făcând , de exemplu, tot ceea ce înseamnă sistemul de securitate naţională. Nu pot să-i cer domnului Raed Arafat să scadă cu 10% consumul de medicamente pe salvări sau la UPU”.

Premierul a susţinut însă că sănătatea, educaţia şi infrastructura sunt „bazele” bugetului pe anul 2018. „Sănătate, educaţie, infrastructură sunt bazele acestui buget, evident păstrând cei 2% la apărare dintr-un Produs Intern Brut mai mare”, a declarat Tudose, la Palatul Victoria. Şeful Executivului a precizat că săptămâna viitoare vor fi disponibile toate cifrele referitoare la bugetul pe anul viitor: „Săptămâna viitoare le aveţi pe toate. Nu discut de cifre până când nu e gata”.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here