Plata alocaţiilor majorate pentru copii se face începând cu luna mai, noile niveluri ale acestui ajutor social intrând în vigoare în aprilie, conform OUG 9/2019

0
113

Alocaţia de stat pentru copii este, din aprilie, de 300 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap, de 150 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani şi de 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

Ordonanţa de urgenţă privind majorarea alocaţiilor copiilor a fost adoptată în februarie de Guvern însă aceasta prevedea că majorarea se va face „începând cu drepturile aferente lunii următoare intrării în vigoare a Legii bugetului de stat pe 2019”.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat pe 15 martie decretul pentru promulgarea Legii bugetului de stat pe anul 2019.

Conform datelor Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), în luna martie 2019, au beneficiat de acest ajutor social 3.647.178 copii. Cei mai mulţi beneficiari erau înregistraţi în Bucureşti – 332.714 şi în judeţele Iaşi – 181.697, Suceava – 137.971 şi Bacău – 130.843.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ