Pilonul 2: Românii pot cere ca statul să nu mai efectueze contribuţia lunară la pensiile private obligatorii şi pot rămâne doar la pensia de stat

0
1004
asf

Conform normei ASF care a intrat în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial, românii care au cotizat cel puțin 5 ani la Pilonul II de pensii pot de acum să ceară încetarea plății contribuțiilor la acest sistem.

Cererea de retragere se face către compania care le gestionează pensiile private și va avea efect chiar din luna în care a fost depusă. În cazul celor care aleg asta, procentul de 3,75% din cota de 25% de CAS, care se ducea în contul pensiei private, se va vărsa în sistemul public de pensii.

Cererea de încetare a plăților contribuțiilor la acest sistem se face către administratorii fondurilor, iar solicitarea își va face efectul începând cu contribuțiile aferente lunii în care a fost depusă, potrivit normei ASF publicată în Monitorul Oficial.

În norma ASF se arată:

“Cererea privind retragerea de la fondul de pensii administrat privat, corect și complet formulată de către un participant în baza art. 32 alin. (6) din Lege, are drept efect încetarea plății contribuțiilor începând cu contribuția aferentă lunii în care a fost depusă cererea.”

În cazul celor care aleg să facă asta, fondurile deținute până la data transferului în sistemul public de pensii vor rămâne în conturile personale ale acestora, gestionate în continuare de administratorul care le-a gestionat anterior fondul de pensii, până la deschiderea dreptului la pensia privată.

Casa Națională de Pensii este instituția de evidență, către care administratorii sunt obligați să trimită informații referitoare la participanții care au formulat cererea privind retragerea de la fondul de pensii administrat privat.

Casa Națională de Pensii, “pe baza datelor și informațiilor conținute în rapoartele primite de la administratori, corelate cu informațiile existente în baza de date a asiguraților în sistemul public de pensii, actualizează în Registrul participanților elementele de identificare ale acestora referitoare la codul numeric personal, seria și numărul actului de identitate, numele și prenumele, domiciliul, încetarea calității de participant, precum și retragerea de la fondul de pensii administrat privat”.

De asemenea, Casa Națională de Pensii va face un raport pe care îl va trimite administratorilor. În termen de 30 de zile calendaristice de la primirea acestui raport, “administratorul are obligația de a informa participanții, cu privire la soluționarea cererii privind retragerea de la fondul de pensii administrat privat, în scris sau prin orice mijloc care poate fi probat ulterior.”, se mai arată în norma ASF.

Riscul mutării viitoarele contribuții exclusiv la sistemul public de stat

În prezent, un procent de 3,75% din cota de 25% de CAS este virată în conturile a peste 7,2 milioane de români, la Pilonul II. În cazul celor care aleg să înceteze plata contribuției la Pilonul II, contribuția de 3,75% se va duce în sistemul public de pensii (Pilonul I), în care banii sunt cheltuiți imediat pentru persoanele care ies la pensie.

Sustenabilitatea sistemul public de pensii (Pilonul I), bazat pe solidaritatea între generații și în care actualii angajați plătesc pentru pensionarii de acum, este serios afectată pe termen lung, se arăta chiar în expunerea de motive a Legii 411/2004 care a introdus Pilonul II de pensii, lege adoptată în Guvernarea Năstase.

De ce nu mai este sustenabil? Sunt tot mai puțini angajați care susțin persoanele ieșite la pensie. Reducerea natalității concomitent cu îmbătrânirea populației este bomba cu ceas care a determinat foarte multe țări, printre care și România, să introducă pilonul II de pensii și să tot crească vârsta de pensionare.

În plus, emigrația și lipsa educației financiare vor mări prăpăstia în care actuala Guvernare PSD-ALDE îți dă acum posibilitatea să te arunci.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here