Pilonul 2: creştere cu peste 20% a activelor, la peste 51 miliarde de lei, în luna martie

0
102

Potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară,   fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de peste 51 miliarde de lei, la 31 martie 2019, în creştere cu 20,12% faţă de nivelul existent în luna similară a anului trecut.

în datele publicate recent de Autoritatea de Supraveghere Financiară se arată că numărul persoanelor care contribuie la fondurile de pensii private obligatorii a depăşit 7,3 milioane de persoane.

Conform datelor ASF, de la începutul colectării în sistem au fost virate contribuţii pentru 7,117 milioane de participanţi.  

Titlurile de stat deţin cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 31,32 miliarde de lei, respectiv 61,3%.

Pe locul doi de află acţiunile, cu 9,36 miliarde de lei (18,32%).

Depozitele bancare se situează pe locul al treilea din acest punct de vedere, cu 4,27 miliarde de lei, respectiv 8,37% din totalul activelor.  

Conform datelor ASF, valoarea activului total al fondurilor de pensii de la Pilonul II era de 51,081 miliarde de lei, la 31 martie 2019, iar valoarea activului net era de 51,068 miliarde de lei.  

În luna ianuarie 2019, au fost virate contribuţii pentru 3,865 milioane de participanţi, iar pentru 3,423 milioane nu au fost virate contribuţii.  

Pe pilonul II sunt active următoarele fonduri de pensii: Metropolitan Life Pensii, Aripi, AZT Viitorul tău, BCR, BRD, NN şi Vital.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ