Petrescu, şeful Poştei: ultimii miniştri vin dorind şi pleacă intenţionând. Statul suferă de artrită administrativă

1
14868
petrescu

În momentul de faţă, statul suferă de o artrită administrativă şi, din păcate, este evidentă lipsa de fluenţă dintre actorii guvernamentali, a declarat, luni seară, Alexandru Petrescu, Directorul General al Poştei Române la postul public de televiziune.

Şeful operatorului public de servicii poştale a făcut această declaraţie în contextul în care, în această perioadă, Guvernul analizează, la iniţiativa Poştei Române, sprijinită de ANCOM, o nouă lege a serviciilor poştale.

Petrescu a precizat că, din cauza schimbărilor dese de miniştri ai Comunicaţiilor din ultimii ani, se progresează extrem de lent cu proiectele Poştei Române. Numai din 2014 până acum, deci în mai puţin de trei ani, patru miniştri au ocupat fotoliul de la MCSI. „Există o lipsă de coerenţă interministerială şi asta afectează companii precum Poşta Română. Noi avem o dinamică evident comercială, nu putem aştepta hotărâri de guvern, ordonanţe de guvern. Noi trebuie să mergem înainte, trebuie să plătim salariile lunar, cu bani adevăraţi, pentru toţi cei 27.000 de angajaţi şi, din păcate, se trenează din ce în ce mai mult luarea hotărârilor care să aducă această companie într-un spaţiu just de activitate”, a declarat şeful Poştei Române. Potrivit acestuia, „ultimii miniştri vin dorind şi pleacă intenţionând”. „Din păcate, foarte puţine lucruri se întâmplă. Şi Poşta, în continuare, rămâne în aceeaşi legislaţie imperfectă, forţată să activeze într-un mediu concurenţial, dar cu ghiulele de picior”, a adăugat Petrescu.

Poşta Română a încheiat anul 2014 cu un profit net de 22,8 milioane de lei (5 milioane de euro), după cinci ani consecutivi de pierderi, evitând astfel insolvenţa. În 2015, compania a avut un profit operaţional de 6,8 milioane de lei. Rezultatul final a fost însă afectat negativ de amenda Consiliului Concurenţei (33 de milioane de lei), pentru fapte presupus a fi fost săvârşite în perioada 2011 – 2012 şi pe care Poşta Română a contestat-o în instanţă. În Bugetul de Venituri şi Cheltuieli al companiei pentru anul 2016 este prevăzut un rezultat brut pozitiv de 4 milioane de lei. „Când te uiţi pe balanţă, absolut fiecare plus, fiecare valoare monetară pe care o ai, se duce şi acoperă pierderile trecutului. Nimic din ceea ce noi producem nu poate fi efectiv transferat în investiţii şi ăsta este un mare păcat, dar din păcate ăsta este Codul fiscal românesc”, a mai arătat Petrescu.

Deşi compania nu a reuşit să se privatizeze în 2015, şeful Poştei este convins că listarea unui pachet de acţiuni de bursă ar fi cea mai bună opţiune pentru companie.El a adăugat că Fondul Proprietatea, acţionarul minoritar al companiei, susţine această variantă de capitalizare. „Îmi trebuie o convergenţă cu acţionarii. Aş vrea ca şi statul, ştiu că Fondul Proprietatea este în agreement cu mine, dar aş vrea ca şi statul să simtă la fel şi dacă vom ajunge să colaborăm pe acelaşi tip de strategie eu cred că în 24 de luni, în condiţiile în care se vor aduce amendamente la cadrul legislativ, în 24 de luni cred că putem să vorbim de o listare”, a subliniat şeful Poştei Române.

Poşta Română este o companie naţională înfiinţată conform Legii 31/1990, care se autofinanţează. Compania a contribuit, în 2014 şi 2015, cu 163 de milioane de euro la bugetul statului. Banii reprezintă impozit pe profit, TVA aferentă contractelor comerciale şi contribuţii la bugetele de asigurări sociale. De asemenea, în iunie 2016, Poşta Română a achitat integral creditul de 100 de milioane de lei contractat la Eximbank în martie 2014, cu trei luni înainte de preluarea mandatului de Director General de către Alexandru Petrescu. Acţionarii Poştei Române sunt statul român, prin Ministerul pentru Societatea Informaţională, în proporţie de 75%, şi Fondul Proprietatea (FP) în proporţie de 25%. Compania deţine cea mai mare reţea de distribuţie la nivel naţional, însemnând peste 80% din totalul subunităţilor poştale care operează, în prezent, în România. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie.

Economica.net

1 COMMENT

  1. După apariția știrii legate de controlul dispus de noul ministru al MCSI, ne putem lua libertatea de a interpreta afirmația directorului Petrescu – „ultimii miniştri vin dorind şi pleacă intenţionând” într-o cheie care pe mulți ar trebui să-i pună pe gânduri, fiindcă e vorba de un mesaj marcat de tupeu fantastic. Bănuiam că se întâmplă ceva în momentul în care ați ieșit pe postul național de televiziune ca să împroșcați în dreapta și-n stânga, fiindcă până acum v-ați mulțumit să vă faceți o campanie de imagine agresivă, agasantă și împinsă mult peste limitele bunului simț prin câteva ziare prietene.
    Noi nădăjduim, domnule Petrescu, să plecați dumneavoastră împreună cu toată șleahta pe care ați adus-o în companie, bombănind (în cel mai fericit caz pentru voi!)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here