Petreceri și vorbe, în beznă, la Primăria Generală după 1 an de mandat

0
1534

Activitatea Gabrielei Firea în primul an ca primar general a fost sintetizată într-un raport cu mai multe statistici interesante realizate de Active Watch, Centrul de Resurse pentru participare publică ( CeRe ) și Centrul pentru Promovarea Transportului Alternativ în România  ( OPTAR ).

„Timp de un an de zile (iunie 2016 – iunie 2017), cele trei organizații au monitorizat agenda publică promovată de Primăria Capitalei, proiectele de Hotărâre de Consiliu General, transparența și participarea cetățenilor   la procesul decizional, accesul cetățenilor la ședințele de Consiliu General și posibilitatea de a lua cuvântul în fața Consiliului. La finalului primului sfert de mandat, constatăm că Primăria Capitalei și-a închis complet porțile, transparența decizională fiind mai degrabă o excepție. Agenda publică, din prisma hotărârilor de Consiliu General promovate, abundă în decizii administrative, în timp ce proiectele majore de investiții sau proiectele cu un efect real de îmbunătățire a calității vieții bucureștenilor lipsesc”,se arată în raportul citat.

Concluziile nu lasă nicio urmă de îndoială asupra drumului pe care actuala administrație a ales să meargă în relația cu cetățenii.

  • Din 21 de ședințe de Consiliu General, doar la trei le-a fost permis accesul cetățenilor de a participa.

Locurile destinate cetățenilor din sala Consiliului General au fost ocupate la fiecare ședință. Problema însă este că, în prealabil, cetățenii trebuie să își manifeste în scris intenția de a participa la ședința de Consiliu care trebuie să fie publică, conform legii. Teoretic, cei aflați pe lista finală de participare sunt aleși în ordinea înscrierii, pe principiul: primul venit, primul servit. Însă, nu o dată au fost semnalate cazuri în care cetățeni care au fost trecuți pe lista de participare, nu au fost lăsați să intre în sala de Consiliu. De asemenea, mai mulți reprezentanți ai societății civile o acuză pe Vrânceanu Firea că ocupă cu apropiați locurile destinate publicului.

  • Din 327 proiecte de hotărâre cu caracter normativ, doar 10 au fost supuse dezbaterii publice, adică un procent de doar 3.05%
  • Zero cereri ale cetățenilor pentru a se adresa Consiliului General au fost aprobate

La fel ca în cazul cererii scrise de a participa la ședința de Consiliu, dorința cetățeanului de a lua cuvântul în fața aleșilor locali trebuie exprimată în scris. În raportul prezentat se menționează că din 9 cereri documentate, niciuna nu s-a finalizat cu posibilitatea cetățeanului de a vorbi în cadrul ședinței.

  • Niciun proiect de hotărâre din cele 16 care au vizat modificarea bugetului general nu a fost supus dezbaterii publice

În bilanțul citat se mai arată că în primul an de mandat, Firea a reușit performanța să realizeze zero km de pistă pentru biciclete sau de benzi dedicate transportului public de persoane, zero mijloace de transport public în trafic, zero locuințe sociale construite sau achiziționate de către municipalitate, zero măsuri pentru reducerea poluării.

„În schimb, bucureştenii se pot bucura lună de lună de spectacole, artificii şi de concerte sau sunt atraşi în concursuri precum cel pentru cea mai frumoasă faţadă, pentru logo-ul capitalei sau competiţia tinerilor pescari,” se mai arată în documentul citat.

Relația dintre primarul general și societatea civilă a cunoscut o înrăutățire fără precedent. Măsurile sociale sunt criticate în vreme ce măsurile destinate în teorie chiar tinerilor, precum voucherul pentru bicilete, sunt criticate pentru incapacitatea de a rezolva cu adevărat probleme reale existente.

Toate detaliile  pe:

http://activewatch.ro/ro/buna-guvernare/evenimente-si-activitati/raport-1-an-la-primaria-capitalei-un-an-de-petreceri-si-vorbe-in-bezna-la-primaria-generala/

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here