Niște nesimțiți care fac glume proaste au supărat-o pe Tovarășa

0
2552
gabi firea

N-a fost nevoie decât de vreo 2-3 emisiuni omagiale (Dar, vai, acesta este biroul dumneavoastră?… telefonul dumneavoastră?… biserica dumneavoastră?) ca incultul personalității să se reinstaureze peste București.

Aseară, o imagine care sugera că noul logo al Bucureștilor este și el plagiat după coperta unui manual de geometrie din 1959 s-a viralizat rapid pe Facebook. Cei cu un minim discernământ au râs ca de o poantă bună. Cei care suflă și-n iaurt și-au confirmat, printr-un simplu search pe Google, că totul e un Photoshop și că manualul avea altă copertă. În fine, probabil că unii, degrabă share-uitori de citate motivaționale, n-au priceput că e o glumă.

Poanta a venit însă spre seară sub forma unui comunicat din partea Primăriei: „Considerăm că acesta este un atac deliberat la credibilitatea și la imaginea Primăriei Capitalei și ne rezervăm dreptul de a-i acționa în justiție pe cei care au declanșat și răspândit această manipulare grosolană”.

Aici n-am mai râs. Să consideri asta un atac la „credibilitatea și la imaginea” Primăriei înseamnă să trăiești încă în 1987, nu în 2017. Ce libertate de expresie? Ce libertate (una dintre puținele care ne-au mai rămas) să râdem de conducătorii noștri? Să se interzică bancurile! Să se dea Facebook doar 2 ore duminica! S-a supărat Tovarășa!

Cu o zi înainte, Inspectoratul Școlar București dăduse și el un comunicat, ca răspuns la „cazul Tunigaru”, în care spunea printre altele: „Considerăm că declaraţiile doamnei profesor Cristina Tunegaru nu corespund adevărului, sunt fără bază legală şi aduc prejudicii de imagine Doamnei Gabriela Firea”. Consideram că Inspectoratul are grijă de imaginea școlii, nu de imaginea doamnei primar. Asta-i frământă grija pe domnii și doamnele de la Inspectorat, să n-o supere pe Tovarășa!

Obsesivă preocuparea pentru „imagine” a acestei doamne aleasă masiv de bucureșteni în speranța că o femeie de treabă o să le curețe orașul! La aproape un an de mandat, într-adevăr, l-a curățat definitiv: Capitala României este la fel de murdară, de sufocantă și de tristă, doar că din când în când doamna primar îi aplică o peliculă de kitsch cu sclipici, ca să aibă televiziunile ce să filmeze. Doamna face din serviciul la Primărie un mic show de televiziune, în speranța că va prinde lozul cel mare: o candidatură la Președinție.

Cele două comunicate, al Primăriei și al Inspectoratului școlar, sunt atât de inadecvate lumii în care trăim, încât o ridiculizează inevitabil pe doamna în chestiune.

Cu mâinile în șold, Tovarășa are aerul oțărât al unei găinușe moțate lovite de mesianism. Spectacolul este atât de strident, încât îl pot vedea și colegii ei, intelectualii.

PS. Noul logo al Bucureștilor îmi amintește de „Mațele-ncurcate”, un joc din 1987. Surprinde perfect haosul și lipsa de organizare a acestui oraș. E mult mai ieftin să dai banii pentru un sticker decât să faci o parcare și să zici că ți-ai făcut datoria. În rest, logo-ul este la fel de inutil pentru bucureșteni ca și doamna primar. Turiștii străini care vin în București de capul lor nu vin pentru logo, ci pentru lugu-lugu: băutură ieftină și femei și mai ieftine în Centrul Vechi.

Cititi articolul scris de Florin Negrutiu Aici

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here