Neregulile la fondurile UE pentru agricultură sunt taxate de Comisia Europeană. România riscă să piardă 100 de milioane de euro

0
468

România riscă să piardă peste 100 de milioane de euro din cauza unor nereguli în cheltuirea fondurilor europene pentru agricultură și dezvoltarea satelor, potrivit unei recente decizii a Comisiei Europene, de excludere de la finanțare.

Corecțiile financiare aplicate României prin decizia CE din 13 iunie se referă la cazuri din perioada 2014-2016:

*certificarea plăților directe către fermieri, din Fondul European de garantare Agricolă (FEGA);

*deficiențe privind controale-cheie la măsuri care implică sprijin forferatar din cadrul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);

*verificarea prezenței elevilor la școală, în cadrul facilității prin care li se acordă acestora lapte;

*efectul financiar al unor decizii ale Comisiei Europene care au redus din plățile intermediare.

Decizia Comisiei Europene vizează mai multe state UE, printre care și România, doar corecțiile pentru țara noastră însumând circa 107 milioane de euro. Comisia subliniază, în decizia sa de excludere de la finanțare, că „pot fi finanțate numai cheltuielile agricole efectuate fără încălcarea dreptului Uniunii”. „Verificările efectuate, rezultatele discuțiilor bilaterale și procedurile de conciliere au demonstrat că o parte dintre cheltuielile declarate de statele membre nu îndeplinesc această cerință și, prin urmare, nu pot fi finanțate din FEGA și FEADR”, mai arată CE.

România poate ataca la Tribunalul Uniunii Europene aceste corecții decise de Comisia Europeană. Au existat și situații în care România a obținut, în justiția UE, anularea corecțiilor finanicare.

În 16 februarie 2017, Tribunalul Uniunii Europene a dat câştig de cauză României şi a anulat Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/103 a Comisiei Europene din 16 ianuarie 2015 de excludere de la finanțarea de către Uniunea Europeană a anumitor cheltuieli efectuate de statele membre în cadrul Fondului european de garantare agricolă (FEGA) și al Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), în ceea ce privea România.

Ministerul Afacerilor Externe a informat la vremea respectivă că prin această decizie, care a fost anulată, Comisia Europeană aplicase României corecţii de aproximativ 128 milioane Euro. Această sumă fusese exclusă de la finanţarea anumitor cheltuieli efectuate în cadrul FEGA şi FEADR pentru anii de cerere 2009 şi 2010.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ