Citeste si Mircea. Partea I – “Pactul cu Diavolul”
Era o zi superbă de toamnă. Soarele tocmai apunea în spatele turnului INTACT din Băneasa, când Dan deschise ușa studioului. Ochii lui Mircea se măriră ca unui copil care vede cadourile în dimineața de Crăciun. Lumina reflectoarelor cădea suav peste un pupitru falnic, pe care se regăseau patru ziare și două reviste glossy. În cameră mai erau doi vlăjgani, îmbrăcați în blugi și tricouri negre.
– Ăsta e centrul tău de comandă. Asta e echipa ta. De aici vei scrie istorie, făcând noapte de noapte revista presei.
– Cum adică revista presei? întrebă Mircea derutat.
– Ziarele vor fi armele tale. Dacă vezi o știre care dă-n dușman o prezinți ca adevăr absolut. Dacă vezi o știre care fie laudă inamicul, fie dă în noi, vei cataloga publicația ca aparținând presei aservite. Dacă citești despre țâțele lu’ Răduleasca faci imediat o paralelă cu chelia lui Băsescu. Dacă nu ai știri, nu uita că Băsescu e bețiv și se uită cruciș. Și că o are pe Udrea. Și că fii-sa aia mică e proastă.
Mircea se așeză și își deschise brațele, mângâind pupitrul. Se simțea pregătit.
Anii au trecut repede, inițial cu glumițe politice și povești off-topic amuzante. Publicul îl adula din ce în ce mai mult, iar inamicul era din ce în ce mai detestat. Cu toate astea Mircea nu reușea să câștige o luptă importantă pentru camaradul său. Au venit rând pe rând înfrângerile din 2006, când partidul Varanului a fost îndepărtat din coaliția de guvernare, apoi referendumul de demitere a lui Băsescu, în 2007. În 2009, deși Mircea, Mihai & co erau din ce în ce mai îndârjiți, tiranul avea să câștige din nou. Apoi iar, la referendumul din 2012.
În tot acest timp Mircea s-a luptat cu vitejie cu cohortele de viermi băsiști, cu jurnaliștii plătiți de Băsescu, cu Diaspora și cu oricine îndrăznea să comenteze la adresa Varanului. Arunca lovituri furibunde în direcția colegilor de breaslă de LA B1 tv (glumiță care îi plăcea pentru că era cu masturbare) și în partidul Băsăului (glumiță ce îi plăcea pentru că era cu flatulențe). Un caracter complex, dar totuși simplu, care înțelegea cele mai fine mecanisme ale aparatului de stat, dar era bătut de orice ținea de internet sau tehnologie.
Își trimitea armata de fani să înjure pe oricine îi deranja pe el sau pe Varan, iar aceștia, ca niște maimuțe dresate, executau. A militat pentru proiectul Roșia Montană de parcă el însuși s-ar fi umplut de aur în urma lui. Ar fi fost în stare să pună personal cianuri în fiecare sursă de apă potabilă a României, dacă asta ar fi fost în interesul Varanului.
sursa: dcnews
Însă bătălia adevărată nu avea să se dea cu presa aservită sau cu guvernele Boc sau Ungureanu, ci cu cel mai îndîrjit instrument inventat de Băsescu: Binomul! Nu mai era vorba de mândrie sau putere, era despre însăși libertatea camaradului.
Era o seară calmă de vineri, ce nu prevestea nimic. Mircea își pipăia cicatricea pe care o avea de când a îndrăznit să-l întrebe pe Dan de ce e poreclit “Varanul”. Acea cicatrice îl făcea să-l vadă mai puțin ca pe un camarad, ci mai mult ca pe un tată exigent. Ultimul lucru pe care ar fi vrut să-l facă era să-l dezamăgească.
Sună telefonul.
– Mircea, vin să mă ia…
– Nu, prietene, asta nu se întâmplă! Vin acum!
– Mircea, stai, nu e cazul! vorbi varanul în telefonul deja închis.
Ajunse repede. Știa foarte bine drumul, nu pentru că ar mai fi fost vreodată pe el, dar pentru că l-a făcut de mii de ori în gând.
– Unde sunt? întrebă Mircea trântind ușa de perete.
– N-au venit, încă.
– Prietene, îi distrug dacă se ating de tine.
– Mircea, calmează-te!
– M-am antrenat la sac toți anii ăștia. N-au decât să vină zeci…sute!!!
– Am nevoie de tine cerebral. Tu vei rămâne să continui lupta cât voi fi plecat. Știm amândoi că Mihai e un idiot, pe tine mă bazez.
– Nu e adevărat ce se întamplă…
– Ascultă-mă! Va trece repede, avocații mei vor lucra zi și noapte să mă scoată. Nu vor închide ochii până nu voi fi, din nou, liber. Iar tu vei lucra cu opinia publică.
Mircea părea să se fi calmat. În acel moment se aud bătăi în ușă.
– NUUUU! Nu-i las să mi te ia! răcni Mircea.
– Ce-am vorbit noi?
– Ține-mă, că-i omor!
– Mircea…
– Viermi băsiști. VIEEERMI! Îi calc în picioare!
– Omule…
– Pe toți!!! Și pe Nașul, și pe Turcescu. Și tot DNA-ul și SRI-ul!
Avea o rangă în mână. Varanul nu știa dacă avea o rangă prin cameră, de care nu știa, sau Mircea venise cu ea ascunsă pe undeva.
– Mircea, îți ordon să termini circul!
Eroul nostru căzu în genunchi. Nu credea că al său camarad putea păți una ca asta. Totul părea un coșmar din care se va trezi și vor fi din nou, toți, în ședință la sediul de pe DN1.
Dan deschise ușa și-i salută pe oaspeți cu un “Bună seara!” politicos, dar totuși arogant. Se întoarse către Mircea și-i șopti la ureche: “Când ies, îl luăm pe Mihai și mergem toți în America, în vacanță”. Îl sărută pe obraz, gest ce aducea aminte de începuturi.
Mircea rămase tremurând în casa pustie. Era o liniște atât de profundă încât i se auzeau dinții scrâșnind. Simțea că l-a dezamăgit pe cel ce cu 12 ani în urmă îl luase sub aripa sa ca pe un pisoi abandonat. Era un sentiment de furie amestecată cu frică. În acel moment și-a promis că își va dedica fiecare respirație eliberării camaradului său.
…va urma
