Ministerul Justiţiei nu a plătit onorariile avocaţilor din oficiu. Instituţia a rămas fără bani şi este ameninţată cu proteste

0
1240
SISTEMULUI RMS PENTRU MINISTERUL JUSTIȚIEI

La nivel naţional, există peste 6.000 de avocaţi înscrişi în Registrul național de asistență judiciară, din care aproximativ 900 în Bucureşti.

Baroul Bucureşti şi câteva Barouri din ţară solicită ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, să rezolve problema onorariilor restante către avocaţii din oficiu. Numai către Baroul Bucureşti datoriile Ministerului se cifrează la aproximativ 300.000 de euro, bani pe care avocaţii îi aşteaptă din luna august. Se strâng, de asemenea, semnături pentru organizarea unor acţiuni de protest. În ultimă instanţă, avocaţii nu exclud varianta acţionării Ministerului Justiţiei în judecată.

Baroul Bucureşti şi Baroul Dolj au trimis Ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, adrese prin care solicită plata sumelor restante pe care Ministerul le are către avocaţii dn oficiu. Mai mult, avocaţii au lansat o petiţie prin care solicită plata onorariilor şi ameninţă cu proteste.

Potrivit Economica.net,Baroul Bucureşti se află în imposibilitatea de a plăti avocaţii din oficiul pe lunile august şi septembrie, în condiţiile în care Ministerul Justiţiei nu a virat banii necesari. Este vorba, potrivit adresei Baroului Bucureşti postată la Curtea de Apel Bucureşti, despre aproximativ 300.000 de euro (aproximativ 1,6 milioane de lei) reprezentând onorarii avocaţi din oficiu pentru lunile august şi septembrie 2018, la care se adaugă aproximativ 3.900 de lei reprezentând onorariile curatorilor speciali pentru aceeaşi perioadă. “Baroul Bucureşti vă solicită să ne comunicaţi motivele pentru care s-au înregistrat întârzieri în achitarea onorariilor şi luarea tuturor măsuilor pentru a asigura resursele necesare plăţii contravalorii acestora”, se arată în adresa Baroului Bucureti către Ministerul de resort. Instituţia propune, de asemenea, ca, în cazul în care este necesar, Ministerul Justiţiei să înainteze propuneri către Ministerul Finanţelor Publice în vederea deschiderii de credite cu suma suficientă pentru achitarea la zi a onorariilor.

Situaţia este valabilă pentru aproape toate barourile din ţară, o adresă similară fiind înaintată şi de către Baroul Dolj. Potrivit acesteia, Baroul Dolj ar trebui să primească de la MJ pentru a plăti restanţele avocaţilor din oficiu suma de peste 147.800 de lei. “Onorariile trebuiau să fie achitate către Baroul Dolj până la data de 31.10.2018. Vă reamintim că este a doua oară când ne confruntăm cu întârzieri la plata onorariilor din asistența juridică gratuită (onorariile aferente Borderoului 12/2017 au fost încasate pe 01.02.2018) și cu încasări incomplete de la ordonatorul de credite, Tribunalul Dolj. (120.605 lei încasați pe 01.03.2018 în loc de 140.755 lei)”, se arată în adresa Baroului Dolj.

“Apreciem că situația ar putea fi evitată pe viitor, în măsura în care sumele cu această destinație, care vor fi cuprinse în Proiectul de buget de venituri și cheltuieli al Ministerului Justiției, să aibă la bază informațiile comunicate de fiecare barou, incluzând și o marjă suficientă pentru a fi evitate întârzierile timp de luni de zile, riscul permanentizării unei astfel de situații putând afecta activitatea Serviciului de Asistență Judiciară”, se mai arată în adresă.

În paralel cu demersurile Barourilor, avocaţii bucureşteni din oficiu au lansat o adresă către Baroul Bucureşti, în curs de strângere semnături pe grupul de facebook “Avocatura bucureşteană”, prin care solicită plata onorariilor restante şi ameninţă cu proteste iniţial prin purtarea de banderole albe în faţa instanţelor de judecată şi ulterior prin refuzul de a acorda asistenţă juridică inculpaţilor.

Totodată, avocaţii din toată ţara strâng semnături pentru a înainta ministrului Tudorel Toader o cerere de plată a onorariilor din oficiu. Potrivit informaţiilor de pe grupurile de facebook, aceasta consituie o cerere prealabilă adresată MJ, urmând ca în cazul neîndeplinirii obligaţiilor în 30 de zile, avocaţii să acţioneze MJ în judecată.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here